Moment inedit la biserica din satul Slatina, comuna Nucşoara. Părintele paroh Ion Cristinel Enache a oficiat Sfânta Taină a Botezului pentru o mamă de origine cehă împreună cu cei trei copii.
După botez s-a săvârșit Sfânta Taina a Cununiei, iar cei doi miri, ea cehă, el român, îmbrăcați în costume populare, i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea primită.
Conform părintelui Cristinel Enache, mirele era originar din satul Slatina, dar plecat de foarte mult timp în Cehia. Aici şi-a cunoscut viitoarea soţie şi împreună au trei copii, dar care erau atei, aşa cum sunt de fapt cei mai mulţi dintre cehi.
Numai că românul nostru a vrut să se căsătorească în credinţa sa, aşa că şi-a adus soţia şi copiii în ţară, i-a botezat şi apoi s-a căsătorit religios.