A fost inaugurat Monumentul Eroilor la Buzoeşti

Săptămâna trecută, de sărbătoarea Înălţării Domnului, când are loc şi pomenirea eroilor neamului românesc, la Buzoeşti a avut loc inaugurarea unui monument al eroilor din localitate.

Edificiul a fost construit la iniţiativa primarului Ion Tănase, a viceprimarului Ion Dulduruc, dar şi a colonelului Ion Bratu. Monumentul eroilor a fost ridicat în apropierea Primăriei, în cinstea eroilor din localitate căzuţi în luptele duse pentru reîntregirea neamului românesc.

Prezenţi au fost şi primarul oraşului Costeşti, Ion Baicea, dar şi primarul comunei Ungheni, Iulian Miu. Evenimentul demult aşteptat şi plin de însemnătate istorică şi religioasă a debutat cu oficierea unei slujbei religioase de către un sobor de preoţi din localitate, care s-au ocupat şi de sfinţirea monumentului. Sărbătoarea a continuat cu un frumos program artistic organizat de elevii Şcolii Generale din comună. Copiii au recitat poezii patriotice şi au interpretat cântece dedicate eroilor patriei. Adunaţi în număr mare, oamenii din întreaga comună au asistat la slujba de sfinţire oficiată de preoţi, dar şi la cântecele interpretate de copii. Ion Tănase, primarul comunei, şi toţi cei invitaţi să ia cuvântul au evocat faptele de arme, dăruirea şi curajul de care au dat dovadă înaintaşii lor pe câmpurile de luptă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.