Cum vâna Securitatea lui Ceaușescu jurnaliștii străini. Microfoane în mașini, percheziții secrete și filme foto voalate

242

În timp ce românii erau bombardați zilnic cu imagini rozalii despre „condițiile minunate de trai” din Epoca de Aur, regimul comunist ducea un război nevăzut și disperat în plan extern. Incapabilă să cenzureze presa internațională, dictatura de la București a creat structuri operative speciale și a transformat hotelurile, mașinile ONT și evenimentele sportive în adevărate capcane de interceptare pentru ziariștii străini, cu scopul de a ascunde realitatea magazinelor goale, a foamei și a frigului.

De ce se temea dictatura?

Pentru propaganda de stat din România socialistă, controlul narativului intern devenise o rutină bazată pe cenzură strictă și frică. Cetățenii care criticau lipsa alimentelor de bază, casele neîncălzite sau „raționalizarea” gazelor erau rapid identificați, urmăriți și avertizați.

Adevărata vulnerabilitate a regimului o reprezentau însă jurnaliștii străini. Conducerea R.S.R. era extrem de sensibilă la modul în care realitatea dură din țară era reflectată în cancelariile occidentale. Pentru a bloca scurgerile de informații, jurnaliștii sosiți oficial erau izolați într-un program rigid, înconjurați de cadre de încredere și monitorizați prin Tehnică Operativă (TO). Mulți corespondenți fentau sistemul intrând în țară cu vize de turiști, devenind imediat ținte de maximă importanță pentru contraspionaj.

Conform documentelor din Arhiva C.N.S.A.S. (Fond D 16328), la data de 2 decembrie 1985, Departamentul Securității Statului emitea ordinul strict secret nr. 0015665. Aprobat direct de adjunctul ministrului de Interne, general-colonelul Iulian Vlad, documentul stipula înființarea unei grupe operative centrale specializate în „neutralizarea oricăror încercări de a aduce atingere prestigiului internațional al țării”.

Pentru că arestarea ziariștilor din trusturi media occidentale ar fi provocat scandaluri diplomatice uriașe, Securitatea apela la tactici clandestine de distrugere a probelor, filaj agresiv și capcane tehnice.

Din notele operative ale vremii reies patru metode de bază utilizate de „organe”:

  1. Sabotajul tehnic. Voalarea secretă a filmelor la frontieră

Atunci când un ziarist francez, intrat ca turist în aprilie 1989, a fost depistat că strângea „imagini cu caracter denigrator”, Securitatea a activat protocolul secret:

„Rugăm ca la ieșirea din țară să i se facă un control atent asupra bagajelor și, în mod secret, să i se voaleze filmele și înregistrările magnetice realizate; totodată să i se rețină eventuale înscrisuri cu caracter ostil.”

  1. Folosirea sportului ca paravan pentru filaj

În aprilie 1989, prezența unor reporteri francezi la meciul de handbal Dinamo – Creteil de la Buzău a declanșat o alertă de gradul zero. Structurile locale au primit ordin să execute percheziții secrete, filaj și interceptări prin microfoane autonome pentru a bloca contactul jurnaliștilor cu cetățenii de rând.

  1. Războiul camerelor de hotel din Galați

Tehnica ascultării ambientale (TO) dădea uneori rateuri în fața jurnaliștilor experimentați. Un raport din ianuarie 1983 detaliază eșecul monitorizării unei reportere de la Radio France Internationale, cazată la Hotel „Turist” din Galați: „Întrucât a refuzat succesiv un nr. de 4-5 camere, nu a putut fi cazată într-o cameră prevăzută cu mijloace T.O. Se pare că special a adoptat această conduită.”

  1. Dacia 1300 „cu microfoane” și mașina de recepție

O altă metodă preferată era oferirea spre închiriere, prin ONT, a unor autoturisme modificate. Unui suspect francez de jurnalism i s-a pregătit o mașină capcană. O Dacia 1300, cu numărul 14-B-169, dotată complet cu tehnică de interceptare. Mașina era urmărită în trafic de o altă echipă operativă condusă de un maior și un ofițer specialist, care asigurau recepția live a datelor audio.

În cazurile în care jurnaliștii străini reușeau totuși să treacă de filtrele operative și să publice materiale de impact în vest, regimul apela la soluția finală: interdicția. Aceștia erau trecuți direct pe listele cu persoane indezirabile, fiindu-le refuzată definitiv aplicarea vizei de intrare pe teritoriul Republicii Socialiste România.

Documentele din arhiva de stat rămân astăzi mărturia unei epoci în care adevărul era considerat cel mai mare inamic al securității naționale.

242

Sursa: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.