INIŢIATIVĂ După succesul de anul trecut, „Let`s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din ţara noastră şi din Argeş, al cărui obiectiv este colectarea deşeurilor într-o singură zi, se va desfăşura sâmbătă, 24 septembrie. În județul Argeș, pentru transportarea deșeurilor colectate pe 24 septembrie la Depozitul conform de la Albota și la valorificatorii de deșeuri reciclabile, și-au exprimat sprijinul și implicarea operatorii: ADP Mioveni, Edilul CGA, Financiar Urban, Gamicom Group, Salubritate 2000, Salubris și Transarg CAG 98. Însă discuțiile continuă și cu alți operatori, deoarece mai sunt trasee rămase descoperite. În Piteşti, în campanie se vor implica: „SC Salpitfloor Green SA”, operatorii de salubritate, Poliţia Locală Piteşti, precum şi unităţile de învăţământ din municipiu.
Dotarea voluntarilor argeșeni cu saci și mănuși, se va realiza cu sprijinul „Auchan”, „Sota Grup”- sotagrup21.ro și „FEDCOOP”. Alți parteneri urmează să comunice concret implicarea, iar cu alte companii acum se inițiază discuții, astfel încât, la final, să se acopere necesarul de 15.000 de perechi de mănuși și 30.000 de saci. Se estimează că la acţiunea din 24 septembrie vor participa 15.000 de voluntari din în Argeş.
Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Garda de Mediu, Agenția Regională pentru Protecţia Mediului Pitești, Inspectoratul Școlar Județean, Administrația Bazinală Argeș -Vedea și Direcția Silvică sunt principalele instituții partenere care se implică în organizarea proiectului. Toți cei care doresc să se implice în cel mai mare proiect de voluntariat din România şi din Argeş sunt invitați să se înscrie pe site-ul proiectului, www.letsdoitromania.ro la secțiunea –„Vreau să mă înscriu!”. După ce își vor crea un cont și se vor loga, voluntarii vor putea să-și creeze propria echipă sau să adauge în echipă o organizație (primărie, școală, ONG, companie etc.). Primul membru care construiește o echipă va fi liderul acesteia și va primi toate informațiile legate de Ziua de Curățenie Națională. Echipa „Let`s Do It, Romania!” pune la dispoziția tuturor celor interesați de proiect un call center, disponibil la numărul de telefon 0318 21 21 21, și o adresă la care pot scrie arges@letsdoitromania.ro.