Ziua Comunei Bascov, un eveniment de excepţie, cu record de spectatori şi invitaţi

1,308 views

Record de spectatori, dar şi de politicieni, la Ziua Comunei Bascov, serbată duminică, 30 august.

Peste 10.000 de bascoveni şi nu numai, doi miniştri, cel al Educaţiei şi cel al Energiei, senatori şi deputaţi, oficialităţi locale, au luat parte la suita de manifestări programate cu grijă de edilii locali în frunte cu primarul Ghoergeh Stancu pentru a marca aşa cum se cuvine ziua comunei dar, mai ales, pentru a răsplăti munca tuturor pentru dezvoltare localităţii.
 
Dimineaţa a fost rezervată sportului şi a avut un invitat special: îndrăgitul Cristian Ţopescu, care a comentat meciul de fotbal în care s-au întrecut vechile glorii ale lui FC Argeş, contemporani cu Dobrin, cu Unirea Bascov, echipă ce se doreşte a fi fanion al comunei în mediul sportiv. Cometariile lui Ţopescu dar şi demonstraţia sportivă în sine au fost pe gustul publicului, dovadă ropotele de aplauze şi încurajările. În acelaşi timp, pasionaţii de şah au avut prilejul de a lua parte sau doar a chibiţa la partidele din Cupa Bascovului la şah, competiţie trediţională pentru Ziua Comunei.

La ora 13.00, primarul Gheorghe Stancu şi-a luat un alt partener special, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, cu care a tăiat panglica Şcolii Valea Ursului, care tocmai a fost modernizată cu bani europeni, o investiţie de aproximativ 22 de miliarde lei vechi, şi care oferă acum elevilor din sat condiţii chiar mai bune decât şcolile din marile oraşe, de la încălzire centralizată la laboratoare de informatică şi terenuri de sport după ultimele cerinţe.

Argeşeanul Andrei Gerea, Ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri a fost şi el prezent la evenimentele organizate cu ocazia zilei comunei, alături de prefectul Mihai Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, senatorul Şerban Valeca şi deputaţii Radu Vasilică şi Cătălin Teodorescu, dar şi secretarul de stat de la Ministerul Sportului, Adrian Bughiu. Edilii  locali au acordat diplome şi premii elevilor olimpici şi sportivilor merituoşi care fac cinste comunei şi o reprezintă la înalt nivel în ţară şi au premiat pentru longevitate şi respect cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Seara a fost dedicată, conform tradiţiei, distracţiei. Au cântat Carmen Şerban, Daniela Condurache şi, senzaţia serii, Anda Adam. Alături de marii artişti invitaţi au urcat pe scenă şi Ansamblul Doina Bascovului, al Casei de Cultură Adriana Trandafir, care au susţinut un spectacol maraton de cântece şi dansuri populare, cel cu care au făcut furori şi la Expo Milano 2015. În premieră, invitat special la sărbătoarea bascovenilor a fost şi un ansamblu popular din localitatea Kaspician din Bulgaria, înfrăţită cu Bascovul.

Nu au lipsit, evident, tombola cu premii şi focul de artificii care au încheiat strălucitor o zi specială.    
 

Comments

comments