Zilele asistentului medical, o SĂRBĂTOARE ”ALTFEL” (Partea a II-a). Deși suntem într-un context în care distanțarea socială este o măsură benefică de limitare a răspândirii virusului, dar în care apropierea afectivă este cel mai bun liant, Ordinul Asistenților Medicali Argeș, păstrând tradiția ”Zilelor Asistentului Medical Argeșean”, va transmite pe parcursul acestei săptămâni, mesajele membrilor Consiliului Județean al filialei, reprezentanți ai asistenților medicali din unitățile sanitare argeșene. Astfel, citindu-le cuvintele, veți descopri minunatele inimi ale asistenților medicali argeșeni.

Mihaela Mircea, Cabinet medical școlar, DAS Pitești

”Și noi, asistenții medicali din cabinetele medicale școlare, am fost pe baricadele luptei cu noul coronavirus, fiind puntea de legătură între persoanele care s-au întors acasă din străinătate și DSP Argeș.

”Bună ziua, vă sun de la DSP Argeș!” Astfel începea o zi de muncă, pentru mine și colegii mei.

Timp de o lună, am fost una din vocile care au sunat pe cei care intrau în țară în baza declarațiilor primite din vamă. Am întocmit fișe de evidență cu date personale, numărul contacților, medicul de familie, data intrării în țară, țara de unde vine, date pe care apoi le depuneam la serviciul epidemiologie pentru a fi introduse în baza de date. Au fost și cazuri când numerele de telefon nu erau valide și atunci luam legătura cu primăriile de domiciliu sau după caz, cu secțiile de poliție pentru a fi verificați.

Asta a durat cam o lună, după care am început să sunăm zilnic persoanele carantinate în locațiile hoteliere. Îi întrebam dacă au probleme medicale, dacă au vreun simptom, febră, tuse, notând totul in fișe. În fiecare zi apăreau noi ordonanțe, noi reglementări, prin care se anulau unele pe cealalte. De exemplu, azi, șoferii de tir se izolau, ca mâine să nu se mai izoleze și  trebuia să le explicăm oamenilor, cu răbdare și calm, că acestea sunt dispozițiile legale și dacă pleacă din izolare ei sunt cei care vor suporta consecințele!

LA MULȚI ANI, DRAGI COLEGI!”

Mihaela Oprea, CIA PITEȘTI, DGASCP Argeș

12 MAI, Ziua Internațională a Asistentului Medical, sărbătorită anul acesta, în Anul Internațional al Asistentului Medical și Moașei, într-un mod inedit, printr-o experiență unică, îmi place să spun, dar totuși constructivă, care a consolidat relații intercolegiale și profesionale.

În calitate de consilier județean al Ordinului Asistenților Medicali Argeș, mulțumesc întregii echipe de asistenți medicali din cadrul DGASPC Argeș, care prin izolare preventivă de 14 zile la locul de muncă, urmată ciclic de o perioadă de izolare la domiciliu, tot de 14 zile, au dat dovadă de eroism, tenacitate, înțelegere, curaj și devotament.

Cu aplecare către profesie și persoanele cu dizabilități pe care le îngrijim, noi asistenții medicali, ne-am îndreptat toată dragostea noastră de ”mame, soții, fiice”, pe care o dăruim în fiecare zi familiei, către acești oameni cu nevoi speciale pentru care suntem ”veste de salvare”.

În această perioadă de pandemie, am simțit că suntem exact ca pe Titanic, pe un vas în mijlocul oceanului, diferența fiind aceea că la ”bordul” navei s-a aflat o echipă de profesioniști, care cu experiența și priceperea lor au evitat cu succes un ”iceberg” care putea produce un naufragiu.

Cu speranța că anul viitor Ziua Internațională a Asistentului Medical o vom sărbători așa cum se cuvine, cu întâlniri organizate de filiala noastră, împărtășind cu voie bună din experiența profesională a fiecăruia, mă aplec și încă o dată MULȚUMESC tuturor colegilor pentru profesionalism și pentru încrederea acordată.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

Cu respect, Mihaela Oprea

Irina Manu, Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” Pitești

”GÂND ÎN CUVÂNT, PENTRU COLEGII MEI

Oare câte fapte bune face un asistent medical? De câte ori nu s-a pus pe loc secund și a uitat de el, gândindu-se doar la pacienți? A contorizat cineva?

Sunt lucruri nespuse, sunt lucruri pe care doar ei, asistenții medicali, le simt.

Îmi doresc, ca în aceste momente grele, să le fie bine, să fie puternici, să știe că noi suntem alături de ei, cei din linia întâi și că apreciem sacrificiul lor! Da, este un sacrificiu pentru că și-au lăsat familiile acasă și au venit să lupte cu un dușman necunoscut, pentru că stau cu orele în niște echipamente în care nu pot respira și în care se deshidratează, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt  fără a spune: ”Nu mai pot!”.

Asta înseamna să fii asistent medical: să fii acolo, ATUNCI CÂND E NEVOIE ȘI CÂT E NEVOIE!

Sunt mândră de colegii mei, asistenții medicali, și m-aș bucura dacă toți oamenii ar împartăși cu mine acest sentiment!

La mulți ani, dragi colegi!”

În zilele următoare, pe parcursul perioadei pe care Ordinul Asistenților Medicali Argeș o programase a fi dedicată desfășurării ”Zilelor Asistentului Medicale Argeșean”, va continua publicarea mesajelor transmise de asistenți medicali, pentru asistenții medicali din unitățile medicale argeșene.

Va urma…

Comments

comments