Vineri, 22 aprilie 2016, s-a încheiat programul naţional “Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, program ce s-a desfăşurat pe toată perioada 18-22 aprilie 2016. Centrul de Cultură “Brătianu” din Ştefăneşti, judeţul Argeş, s-a implicat şi în acest an prin deschiderea porţilor domeniului Brătienilor, locuri evocatoare de istorie pură şi tradiţie.

“Anul acesta am pregătit pentru toţi cei care ne-au trecut pragul un joc interactiv, numit Descoperiţi Vila Florica, ce s-a bazat pe un ghid, care conţinea planul casei Brătienilor, iar fiecare cameră a acesteia a avut indicii, pe care vizitatorii au trebuit să le descopere. Scopul a fost acela de a implica pe cei care ne-au vizitat în descoperirea universului Brătienilor, în cunoaşterea planului Vilei Florica şi a personalităţilor membrilor familiei Brătianu. În prezentarea atmosferei casnice a familiei Brătianu ne-a ajutat şi colecţia de fotografie, pe care Centrul de Cultură “Brătianu” o are şi care este mai mult decât grăitoare.
Elevi ş cadre didactice deopotrivă, au fost receptivi la ideea noastră, reuşind pe parcursul vizitei să descopere indiciile şi, astfel, detalii despre casă şi familie.
În timpul săptămânii Şcoala Altfel, elevi, însoţiţi de cadrele didactice, au organizat la sediul nostru şi activităţi artistice, precum Concertul susţinut de elevi ai Liceului de Arte “Dinu Lipatti” din Piteşti sau Atelierul de pictură al elevilor de la Şcoala Gimnazială “Vintilă Brătianu” din Ștefăneşti.” ne-a declarat  Elena Stîlpeanu, manager interimar al Centrului de Cultură Brătianu.

Construită după planurile lui Ion Brătianu,Vila Florica, cum mai este cunoscut domeniul Brătienilor, a fost o parte integrantă a familiei Brătianu, fiind locul pe care l-au iubit cel mai mult. Florica a fost locul în care şi-au găsit întotdeauna liniştea sufletească şi puterea trupească.

Comments

comments