Week-end plin pentru salvamontiştii argeşeni

De la recuperarea de pe munte a multor turişti rătăciţi, la lucrări de refacere a traseelor, au făcut de toate!

Echipa Câmpulung a refăcut, sâmbătă, traseul cu marcaj punct albastru, distrus de curând de viitură, pe valea Jepilor, către refugiul Iezer, în masivul Iezer Păpuşa. Lucrarea a presupus construirea de la zero a unui podeţ de trecere a pârâului, lucrare terminată şi deja funcţională printr-un efort colectiv şi susţinut şi maximă ingeniozitate a băieţilor. În plus, au pus din nou semnele pentru ca traseul să fie usor şi sigur de parcurs şi au curăţat poteca de vegetaţie pentru a fi mai vizibilă.

În acelaşi timp, colegii din alte formaţii interveneau la cazuri cu turişti rătăciţi şi epuizaţi. Şase salvatori montani din Curtea de Argeş şi Piteşti au acţionat în zona Paltinu, pentru a recupera patru copii care au rămas în apropierea punctului Turnu Paltinu, răpuşi de oboseală. După ce şi-au recăpătat puterile, puştanii au fost coborâţi în siguranţă până la Capra. La întoarcere, echipa a fost solicitată şi în zona Piscu Negru, de către doi soţi, Tronaru, în vârstă de 58 de ani şi 52 de ani, care se rătăciseră. Ei plecaseră la plimbare seara prin pădure şi la un moment dat au pierdut poteca, n-au mai ştiut încotro să se îndrepte şi au sunat la 112 ca să ceară ajutorul Salvamont. Deşi nu ştiau în ce zonă se află, pe baza celor câtorva repere furnizate în căutarea lor, doi salvamontişti au pornit în căutarea lor. Concomitent, ei au fost dirijaţi prin telefon şi în scurt timp s-au întâlnit cu salvatorii trimişi după ei.

„€Sezon plin… Felicitari şi spor la treabă!!!” este mesajul Dispeceratului Naţional Salvamont pentru băieţii noştri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.