Vremea rea a făcut ravagii azi noapte în Argeș! Stâlp căzut pe mașini în Pitești, copaci dărâmați, curți inundate

860 views

Vremea rea a făcut ravagii azi noapte în Argeș! Stâlp căzut pe mașini în Pitești, copaci dărâmați, curți inundate. Rupere de nori azi noapte în Pitești, dar și în alte localități argeșene. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, un stâlp de electricitate a căzut pe mașini pe strada Trivale din Pitești. Mai mulți copaci au căzut pe carosabil în Suseni, Ștefănești – Valea Marea, dar și în zona Făget – Ștefănești. Mai multe curți din comuna Bascov și subsolul unei clădiri din Pitești au fost inundate.

Reamintim că meteorologii au emis o informare de vreme instabilă până pe 19 iunie, ora 23, în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. (sursa foto: Facebook Info Trafic Pitesti)

Comments

comments