Prezent de nouă ani pe piaţă, reţeaua de magazine online şi fizice VinMag.Ro a început cu un magazin în Piteşti, după care au urmat Târgovişte, Bucureşti şi Constanţa, un lanț de şase magazine în total. În afară de vinuri (vrac de la Recaş, îmbuteliate de la aproape toate cramele româneşti, plus importuri din alte zece ţări), reţeaua mai vinde cafea, ciocolaterie, delicatese, distilate şi accesorii.

O parte importantă a beneficiilor pentru consumator stă – potrivit Irinei Mărăşoiu, marketing manager al reţelei şi somalier – în vânzarea asistată: astfel, clienţii pot nu doar să cumpere, ci şi să afle informaţii despre vinuri, caracteristici ale diferitelor crame, regiuni şi produse. „Calitatea şi cantitatea informaţiilor disponibile pe VinMag.Ro contribuie la un grad mai mare de confort al cumpărătorului, care astfel alege în cunoştinţă de cauză şi poate ajunge la produsul de care are nevoie, fie că îl cunoştea dinainte, fie că află abia pe site despre el”, spune Irina Mărăşoiu. Dragostea pentru vin a moştenit-o de la părinţi, Irina Mărăşoiu fiind la acest moment unul dintre cei mai apreciaţi somelieri din România, dovadă că la finele anului trecut ea a făcut parte din „Cei 24 care judecă Estul”, echipa de juraţi români şi străini care au evaluat tinp de patru zile vinurile cu pretenţii la medalii la cea de-a şase ediţie a premiilor de Excelenţă Vinul.Ro.

Avantajele pe care le propune VinMag.Ro sunt: o experienţă uşoară şi plăcută de cumpărare, însoţită de beneficii ca oferte şi pachete speciale, posibilitatea de degustare a unora dintre produse pe durata campaniei, varietatea mare de produse (disponibile mai ales online).

Cadourile personalizate sunt un punct forte al magazinelor VinMag.Ro

Cumpărătorii care nu apelează neapărat la internet pentru achiziţie, ci doar pentru informare, găsesc aceleaşi campanii şi în magazinele fizice: aici se derulează, practic, degustările, aici sunt invitaţi cei care vor să ia contact direct cu produsele li cu pesonalul magazinelor. „În afară de interacţiunea prietenoasă între cumpărător şi VinMag.Ro, un punct forte al magazinelor îl reprezintă cadourile”, mai spune Irina Mărăşoiu: „Facem pachete prestabilite sau doar coşuri în care clienţii îşi pot pune ce doresc, oferim diverse alte personalizări, la cerere (cadouri corporate, răvaşe, cutii speciale etc.). Indiferent de eveniment (aniversare, petrecere sau o seară liniştită în familie) avem o soluţie personalizată pentru fiecare client”.

În conformitate cu sloganul campaniei . „Prietenii tăi cu vinuri bune” – locuitorii zonelor adiacente magazinelor primesc în cutiile poştale vouchere în baza cărora pot beneficia de oferte speciale. Pe tot parcursul anului, pe site sunt în derulare două-trei promoţii deosebite, care ţin cont de sezonalitate şi de preferinţele clienţilor.
Contact: www.vinmag.ro
0785.283.581 (mobil)
021.430.40.50. (tel./fax)
office@vinmag.ro
Piteşti – Strada Exerciţiu, Bl. D17, parter

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI