Administratorul lacului din Stolnici a postat pe pagina de Facebook a bălţii un filmuleţ în care un comisar şef şi un paznic de vânătoare au fost prinşi la braconaj.

Iată şi textul pe care administratorul lacului din Stolnici l-a postat alături de film:

“BRACONIERI SI BRACONAJ LA STOLNICI:
Braconajul în apele publice și furtul de peste din apele concesionate este adesea justificat de condiția economica și sociala a făptuitorilor. Personal însă am crezut întotdeauna ca este o problema de educație și astfel de fapte sunt comise de oameni ce nu pot invoca nici un fel de motiv real. Iar ceea ce urmează nu face decât sa îmi confirme aceasta convingere personala.
Astfel în data de 29.05.2016, un grup de “pescari” compus din 5 persoane (printre care și comisar șef Mocanu la Penitenciarul Găești precum și un paznic de vânătoare din Argeș) au venit la pescuit pe Lacul Stolnici. I-am îndrumat intr-un loc mai retras de pescuit. Au pescuit o perioada după care, crezând ca nu ii vede nimeni, au început sa braconeze (după cum se vede și din în filmare). Au urmat negări ferme urmate apoi justificări puerile. Au părăsit incinta imediat și definitiv.
Acesta este motivul pentru care dorim ca acest lac sa devina unul cu circuit închis. Pentru a nu mai avea astfel de situații. Pentru respectarea proprietății noastre și pentru respectarea celorlalți pescari cu adevarat sportivi.”

Comments

comments