De miercuri, 15 iunie, barieră automată de pe strada Lânăriei din Pitești este funcțională! Primarul Piteștiului Cristian Gentea, alături de reprezentantul firmei constructoare, INTENS PREST SRL, Ilie Alexandru și reprezentanții SNCFR Craiova au recepționat lucrarea de reamenajare la ultimele standarde de calitate a unuia dintre cele mai dificile puncte de circulație din Pitești: acolo unde, la trecerea peste calea ferată, funcționa, de peste 70 de ani, o barieră manuală!
Noua barieră este concepută să se lase când trenul este la 1 kilometru distanță și să se ridice imediat după trecerea ultimului vagon. Astfel, timpii de așteptare vor scădea considerabil, de la zeci de minute la doar timpul necesar trenului să treacă de barieră, în funcție de lungimea acestuia.
80 de trenuri de călători trec zilnic, în afara celor de marfă, potrivit șefului de stație CFR PItești, Ion Adrian. Astfel, în termen de 24 de ore, bariera coboară de cel puțin 80 de ori.