În urmă cu câteva zile, Dorin Mărăşoiu s-a pomenit la el în biroul de la etajul patru cu o echipă de specialişti de la Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii care l-au întrebat dacă nu cumva foloseşte un aparat de bruiat telefoane.

Cum vizita l-a luat pe nepregătite, vicepreşedintele CJ a spus că este pentru prima dată când aude de aşa ceva şi i-a rugat pe cei sosiţi chiar să facă verificări. Aceştia însă nu au dorit să facă nicio verificare a biroului, ci doar i-au sugerat lui Mărăşoiu că “în cazul în care foloseşte un aparat de bruiaj să-l distrugă”.

“Este adevărat că am primit vizita acelor domni, dar lucrurile nu au stat exact aşa cum s-au prezentat în presă. Au venit, mi-au spus că au o reclamaţie de la un operator de telefonie mobilă pentru că în zonă li s-ar bruia semnalul. Atât. Nu au confiscat niciun aparat, nu au făcut nicio verificare, ci doar mi-au spus că dacă am unul prin birou să-l distrug. Şi pe mine m-au luat prin surprindere cu o astfel de afirmaţie şi chiar i-am rugat să verifice biroul, poate aşa aflu şi eu dacă cineva a pus un astfel de aparat pe undeva, prin biroul meu.

Nu au făcut nicio verificare, nu am semnat niciun act, nu au ridicat nimic, restul sunt doar speculaţiile unora pe care cred că prezenţa mea în Consiliul Judeţean a cam început să-i bruieze… Cineva s-a folosit intenţionat de acel moment, dar totul va ieşi la iveală la timpul lui. Oricum nu avem de ce să folosesc un astfel de aparat pentru că nu am nimic de ascuns”, a declarat vicepreşedintele CJ Argeş, Dorin Mărăşoiu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI