Joi, 26 noiembrie, în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Argeș a avut loc dezbaterea publică privind varianta optimă de traseu pentru autostrada Piteşti – Sibiu, un obiectiv de maximă importanţă pentru judeţul Argeş.

La dezbatere au fost invitaţi specialiştii CNADNR, autorităţi publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai mediului economic şi universitar, precum şi ai societăţii civile şi ai mass-media. Au fost dezbătute cele cinci variante de traseu luate în calcul în urma revizuirii studiului de fezabilitate. Reprezentanţii judeţului nostru au ales ca cea mai bună variantă, traseul numărul 1: Piteşti – Curtea de Argeş – Şuici – Perişani – Racoviţa – Câineni – Boiţa – Tălmaciu – Vestem, cu noduri la Tigveni, Şuici, Racoviţa, fiind cosiderată chiar şi de cei de la CNADNR cea mai viabilă şi cu cel mai redus cost de exploatare după ce va fi dată în folosinţă. Ca şi la Argeş, dezbateri pe această temă au fost şi în Vâlcea, iar acolo, autorităţile au ales ca variantă optimă, traseul numărul 4: Piteşti – Curtea de Argeş – Tigveni – Runcu – Dăeşti – Călimăneşti – Defileul Oltului – Racoviţa – Câineni – Boiţa – Tălmaciu – Veştem, această variantă fiind cea mai convenabilă pentru judeţul lor. Şi aşa, discuţiile s-au încins între autorităţile judeţene, mediul economic din Argeş şi reprezentanţii CNADNR.

Vice-liderul sindicatului Dacia, Ion Iordache: ”Vă propun domnule preşedinte să participăm la un mare miting de protest împotriva Guvernului Cioloş!”

Vice-liderul sindicatului Dacia, Ion Iordache, vizibil iritat de „ameţeala” prezentată de CNADNR a luat cuvântul: „În 2020, cei de la Renault îşi vor stinge motoarele de la Dacia. Până atunci, sârbii şi bulgarii vor termina varianta lor de autostradă către Instanbul, şi aşa se va termina totul pentru noi. Nu înteleg de ce s-au dat atâtea variante. Varianta numărul 1 este cea mai viabilă, restul sunt numai şmecherii. Vă propun domnule preşedinte să participăm la un mare miting de protest împotriva Guvernului Cioloş!”. 

Comments

comments