Începând cu 1 februarie 2017, niciunui pensionar din sistemul public nu i se vor mai opri bani pentru sănătate. Tot începând cu 1 februarie 2017, pensiile sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate.

Potrivit prevederilor Legii nr. 2/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal si pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, incepand cu data de 01.02.2017 venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. În prezent, veniturile din pensii sunt impozitate, dacă trec de 1.100 lei cu o cotă de16%.

Potrivit prevederilor aceluiasi act normativ, pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contributiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul lunar din pensii. Contributia se suportă de la bugetul de stat
In prezent, pentru aceste persoane, baza lunară de calcul al contributiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăseste valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv (in anul 2017 valoarea punctului de pensie este de 917,5 lei).

Comments

comments