Vești bune! Cresc alocațiile pentru copii! Legea a fost promulgată

1,573 views

Legea privind majorarea alocaţiei începând din 2020 a fost promulgată, iar prima creștere se va vedea la 1 ianuarie 2020. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 13 noiembrie, legea care prevede majorarea alocaţiei pentru copii cu rata inflaţiei, începând de anul viitor.

Legea vizează completarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. ”Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, prevede actul normativ.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL. Actul normativ a fost respins de Senat, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat în calitate de for decizional.

Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
a) 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
c) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Comments

comments