Val de enterocolite pe litoral. Atenție la mâncare şi apa din mare, principalele surse de infectare! Creşte numărul cazurilor de enterocolită la malul mării. Mâncarea şi apa din mare sunt principalele cauze care îi aduc pe români la camera de gardă a spitalelor. Tot mai mulţi turişti ajung la camerele de gardă ale spitalelor din Constanța.

Apa mării este una din principalele surse de infectare cu bacterii şi virusuri

Suntem în vârf de sezon pe litoral, iar numărul turiştilor care vin la mare creşte de la un weekend la altul. Odată cu fluxul de turişti se formează şi cozi la unităţile medicale. Oamenii se prezintă la doctor cu dureri de stomac şi acuză vărsături. Din fericire, pacienţii au primit doar tratament medicamentos, fără să fie nevoie de internare în spital.

Medicii avertizează de asemenea, că apa mării este una din principalele surse de infectare cu bacterii şi virusuri, care duc la acest diagnostic. Enterocolita este răspândită pe cale virală şi se transmite în mod rapid, în special la copii şi la bătrâni.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa dau asigurări însă că apa mării este de calitate bună şi foarte bună, în urma analizelor din ultimele 48 de ore.

Mare atenție de unde vă procurați mâncarea, dar aveți grijă și de igiena zilnică. Enterocolita infecțioasă este determinată de o bacterie sau de un virus.

Primele simptome de enterocolită:

deranjament stomacal
deshidratare
dacă două persoane au mâncat același lucru, se poate ca doar una dintre ele să se îmbolnăvească.

Igiena alimentației este foarte importantă! Trebuie să avem mare grijă de unde mâncăm și ce mâncăm. Enterocolita simplă prezintă doar o diaree banală dar dacă avem și febră, modificarea urinei, erupție cutanată atunci trebuie să ne adresăm medicului.

Comments

comments