Raed Arafat – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne a declarat că se vor aplica amenzi în cazul discotecilor, barurilor şi cluburilor care sunt rezervate doar persoanelor vaccinate anti-COVID dacă nu verifică dovada imunizării. Acesta avertizează că amenzile nu vor fi mici.

„În primul rând, organizatorul să înţeleagă foarte clar: el sau cine organizează va fi amendat şi amenzile nu sunt mici în aceste condiţii. Dacă undeva unde clar trebuie să intre numai vaccinaţi nu se controlează, orice persoană acolo, cu simţul civic, poate să pună mâna pe telefon şi să anunţe şi acest lucru chiar îl recomand.

Potrivit secretarului de stat, organizatorii trebuie să aplice regulile şi să verifice, să se asigure că aceia care intră deţin dovada vaccinării anti-COVID.

”Dacă cineva intră într-o zonă în care se ştie că trebuie să intre numai vaccinat şi vede că nu se controlează deloc şi nu se întreabă de orice dovadă că eşti vaccinat, înseamnă că organizatorul încalcă regulile şi legea şi aici clar se pot sesiza organele de control, organele de control vin, verifică. Dacă găsesc persoane nevaccinate acolo, care nu pot proba vaccinarea, prin sondaj, se poate persoana respectivă să fie amendată conform legii”, a afirmat Raed Arafat.

Comments

comments