Jumătate dintre conservele de peşte care care se găsesc la rafturile magazinelor conţine peşte contaminat cu Cesiu 137, un izotop radioactiv al acestui element chimic. Concluzia se regăseşte într-un studiu făcut de Asociaţia Pro Consumatori, în cadrul căruia au fost analizate 33 de conserve provenite din Thailanda, Filipine, Spania, Ecuador, Cote D Ivoire, Bulgaria, Vietnam, Ghana, Seychelle, Mauritius, Grecia şi Italia.

„€Dacă se consumă mai mult de o conservă, prin cumulare, poate da efecte cancerigene. Totul depinde de cât se consumă. În România, însă, consumul de peşte şi în general de conserve de ton este unul scăzut. E o problemă destul de complicată legată de radioactivitate, dat fiind faptul că provenienţa conservelor de la raft este aşa diferită şi la noi nu prea se fac determinari. Cele care sunt cu cesiu mare ar trebui returnate” a explicat profesorul Constantin Ionescu-Tîrgovişte, diabetolog.

Din studiu reiese şi faptul că la două din cinci conserve de ton nu este menţionată, pe etichetă, zona de pescuit, iar în cazul a 64% din conservele analizate, acestea au în compoziţie ulei vegetal. „Femeile însărcinate, persoanele în vârstă cu boli cronice şi copiii trebuie să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă din cauza conţinutului de metale grele (plumb, cadmiu şi mercur)” atrage atenţia Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori.

Potrivit acestuia, la alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conţinutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 grame produs. „Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziţioneze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor”・ a conchis specialistul.

„€・În urmă cu şase ani (11 martie 2011), urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia), a avut loc cea mai mare deversare radioactivă din istorie. Considerând faptul că incidentul a avut loc în imediata apropriere a oceanului Pacific, studiile de specialitate estimează că cel puţin 80% din deşeurile rezultate în urma accidentului s-au deversat în apele Pacificului” arată un comunicat al Asociaţiei Pro Consumatori. „Reprezintă radiaţiile rezultate în urma dezastrului de la Fukushima o problemă? Părerile sunt împărţite, însă este o certitudine faptul că, în fiecare zi, aproximativ 300 de tone de apă contaminată radioactiv ajunge în apele oceanului Pacific, în prezent neexistând vreo variantă pentru stoparea acestui flux” au completat aceştia.

„€În mod direct, s-a estimat că a crescut concentraţia de Cs 137 (Cesiu 137) cu 2, până la 3 ori, înregistrându-se concentraţii similare, dacă nu chiar mai mari decât cele de la Cernobîl. În mod indirect, contaminarea radioactivă are un impact semnificativ asupra mărfurilor provenite din zona afectată (Asia, Oceania, Australia şi America de Nord), printre acestea regăsindu-se si produsele alimentare. Produsele alimentare, în speţă conservele de peşte (ton), uleiul de peşte, produsele semi-preparate din peşte, toate prezintă, conform măsurătorilor efectuate, o radioactivitate sporită, acesta fiind şi motivul pentru care aceste produse sunt vândute, uneori, la un preţ redus pe rafturile magazinelor de tip supermarket” a transmis asociaţia.

Comments

comments