Mai mulţi credincioşi ai Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Piteşti au plecat extrem de revoltaţi de la ultimele slujbe ţinute în biserică. Şi asta pentru că părintele paroh Ion Popescu le-a înmânat enoriaşilor nişte adeziuni în alb prin care să confirme aderarea la biserica respectivă. Nici asta nu i-ar fi deranjat prea tare pe enoriaşii din parohia din Gura Trivălii, numai că pe lângă apartenenţa la biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, preotul Popescu, fost decan la Universitatea de Stat, a mai adăugat şi următoarea frazăprin care semnatarul ne asigura: „Consimt să contribui la buna funcţionare, dezvoltare şi întreţinere a sfântului locaş cu suma de……lei”. Chiar dacă valoarea cotizaţiei este lăsată la latitudinea fiecăruia, enoriaşii s-au simţit constrânşi de situaţie şi obligaţi, într-un fel sau altul, să scoată banul din buzunar, dacă vor să mai participe la slujbele susţinute în Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”.
Ce oferă preotul Ion Popescu în schimbul acestui „mic” efort financiar, aflăm tot din buclucaşa hârtie: „Informarea enoriaşului care a semnat adeziunea, prin telefon sau e-mail, despre acţiunile şi activităţile bisericii privind slujbele religioase, proiectele de întreţinere ale sfântului locaş, cât şi informaţii despre stadiul lucrărilor”. Cu alte cuvinte, atât banii, cât şi datele personale ale oamenilor – cei mai mulţi dintre ei pensionari, văduvi şi strâmtoraţi din punct de vedere financiar – s-ar afla la dispoziţia oricui…

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI