Un pompier din Argeș a salvat un copil cu sfaturile date prin telefon părinților care au sunat la 112.

Vezi convorbirea integrală:

Dispecer:
– Acum e bine, da?
– Respiră?
Apelant:
– Da!
– Respiră!
”În cursul zilei de ieri, un apel pe numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecerul nostru plutonier major Burcea Adrian. Apelantul anunța că un copil de numai doi anișori s-a înecat cu o bomboană, nu mai are nicio reacție și are nevoie urgentă de ajutor.
Evenimentul a avut loc în localitatea Bughea de Jos și cele mai importante lucruri sunt că apelul a fost făcut rapid, iar apelantul, alături de încă o persoană au reușit să pună în practică indicațiile lui Adrian”, transmite ISU Argeș.

Dispecer:
– Încercați să-l puneți cu fața în jos.
– Puneți-l pe antebraț, pe mână, da?
– Bateți-l pe spate!
Instrucțiuni care au salvat copilul, reușind să-l ajute să elimine bomboana care îi bloca respirația.

Adrian nu este de foarte mult timp în dispeceratul ISU Argeș, însă pregătirea pe care o are îl face un bun salvator din orice postură s-ar afla. Atât el cât și ceilalți colegi din țară sunt primii care intervin în situații de urgență, dând informații extrem utile apelantului.

”Suntem siguri că nu este prima viață salvată a lui Adrian, dar această situație a ajuns la urechile noastre. De asemenea, este un bun prilej pentru a vă atrage atenția asupra modului de comportare în situații de urgență, informații care vă sunt mai aproape de cât considerați.
Tot ce trebuie să faceți este să descărcați aplicația DSU, accesați rubrica ,,MAI MULTE” și mai departe ,,Învață”. Totodată, aici veți găsi aici și jocuri educative pentru copii.
Nu uita să te informezi, învață și pune în practică la nevoie!”, precizează reprezentanții ISU Argeș. Foto: Arhiva ISU Argeș

Comments

comments