Săptămâna trecută, Curtea de Apel Piteşti a dat o decizie definitivă într-un caz unic în ţară. Piteşteanul Adrian Ciungu a obţinut o jumătate de miliard de lei vechi despăgubiri morale pentru că justiţia comunistă l-a obligat, în 1986, prin presiuni, constrângere şi şantaj, să plătească pensie alimentară unui copil care nu era al său. Cum decizia este definitivă, ea trebuie pusă în practică de Finanţele Publice, care trebuie să îi vireze omului banii în cont.

Adrian Ciungu nu este însă mulţumit de decizie, oricât de generoasă ar părea la prima vedere, pentru că justiţia a refuzat să îi acorde şi despăgubirile materiale ce i se cuvin, adică banii cheltuiţi efectiv pentru procese, expertize tehnice, teste de paternitate şi pensia alimentară, plătită degeaba, timp de 18 ani. De aceea, zilele acestea, el va deschide un nou proces, al patrulea, în acest caz, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi, dacă nu-şi va obţine dreptatea nici acolo, e decis să meargă până la CEDO!

La 19 ani, bătut de Miliţie şi obligat să îşi asume răspunderea pentru un copil străin
 
Drama piteşteanului Adrian Ciungu a început în urmă cu aproape 30 de ani, în 1986, pe când avea 19 ani. Ca orice tânăr, şi-a încercat norocul în dragoste cu o fată, cu doi ani mai mică decât el, însă relaţia nu a mers.

A decis să îşi continue drumul ca student, dar după prima sesiune, la un an de la despărţire, o bombă a explodat în viaţa sa: fosta sa parteneră a declarat că el este tatăl copilului pe care tocmai îl născuse.

Cum autorităţile comuniste nu concepeau ca un copil să nu aibă tată, judecătorii de la Tribunalul Argeş s-au conformat şi au dat o sentinţă şocantă: Adrian Ciungu a fost obligat să îşi asume paternitatea copilului şi să-i plătească pensie alimentară, asta în ciuda contestaţiei sale, bazate pe un calcul simplu legat de momentul concepţiei şi data naşterii.

Timp de 28 de ani, omul a trăit un adevărat calvar: „Fata cu care am fost prieten era minoră când a născut. După naşterea copilului, a intrat Miliţia pe fir şi m-au ridicat de acasă. M-au bătut, mi-au făcut dosar penal, ameninţându-mă că or să mă bage în puşcărie, pentru că am întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, dacă nu recunosc copilul. Am făcut analize peste analize de sânge, tot ce se putea face la vremea aia, unele foarte complexe şi foarte relevante. La IML, rezultatul a fost că probabilitatea ca eu să fiu tatăl copilului este foarte mică, sub 10%. Judecătorul nu a ţinut însă cont de asta!“, ne-a declarat Adrian.

Deşi era nevinovat, Adrian Ciungu a trebuit ca, până la majoratul copilului, în 2004, să plătească lunar pensia alimentară stabilită de instanţă. 400 de lei, pe vremea comunismului, iar după Revoluţie, un sfert din salariu. „La un moment dat, îmi mai luasem un al doilea serviciu. Nu ştiu cum s-a aflat şi m-am trezit ameninţat de poliţie să plătesc şi din acel salariu 25%, altfel îmi fac dosar penal”.

În 2010 şi-a găsit presupusul fiu şi a mers cu el să facă testul de paternitate la IML Bucureşti

Cu un astfel de stigmat întipărit pe destin, necazurile s-au ţinut lanţ de Adrian Ciungu. A intrat în depresie şi apoi a fost nevoit să renunţe la facultate, şi nu odată, ci de două ori, fiindcă s-a îmbolnăvit de hepatită cronică. Şi-a găsit pe altcineva, însă căsătoria sa a fost sortită eşecului încă dinainte să înceapă. Cu mari greutăţi a ajuns inginer electronist.

Însă, indiferent ce s-a întâmplat în viaţa sa, dorinţa de a-şi demonstra nevinovăţia l-a urmărit zi de zi. În 2010, Adrian Ciungu a reuşit să-l contacteze pe copilul care îi purta numele şi care îl credea tată, ajuns atunci la 24 de ani. Deşi povestea i s-a părut incredibilă, băiatul a fost de acord să se supună testului de paternitate, la Institutul de Medicină Legală de la Bucureşti. Test care demonstrat, încă o dată, că Adrian Ciungu nu era tatăl copilului!  

Cu aceste noi dovezi în mână, Adrian Ciungu a cerut, în 2011, redeschiderea procesului din 1986. Justiţia i-a făcut însă, după cum susţine omul, dreptate doar pe jumătate: a recunoscut că nu el este tatăl copilului în cauză, însă la cererea de a-i fi acordate despăgubiri morale, dar şi de a-i fi înapoiaţi banii cheltuiţi, a încurcat lucrurile. Judecătoria Piteşti a decis ca Adrian Ciungu să primească doar 15.000 de euro, despăgubiri morale, iar Tribunalul Argeş a schimbat sentinţa şi a hotărât ca statul român să îi plătească 50.000 de euro, plătibili în lei la cursul zilei la care se va face plata, asta ca daune morale, şi 1,7 miliarde de lei drept despăgubiri materiale. Asta, în motivarea sentinţei. În decizia efectivă însă, a intervenit o mare eroare: în loc de 50.000 de euro s-a scris 50.000 de RON, adică 500 de milioane de lei vechi!

Hotărât să i se facă dreptate până la capăt

Evident, statul, prin Direcţia de Finanţe, care trebuie să plătească banii, nemulţumit de decizie, a făcut recurs. Şi Adrian Ciungu a făcut recurs, pentru îndreptarea respectivei erori materiale din sentinţă. Curtea de Apel Piteşti, ultima instanţă, i-a respins omului recursul ca nefondat şi a stabilit că statul trebuie să-i plătească lui Adrian Ciungu suma de 50.000 de lei,  despăgubiri morale, fără cele materiale.

La un calcul simplu, omul ar avea de recuperat cel puţin câteva zeci de mii de euro, echivalentul, la valoarea zilei, pentru pensia pe care a plătit-o vreme de 18 ani. „La aceste cheltuieli materiale ar trebui să se adauge şi costul analizelor – şi de atunci, şi de acum. În ’86, am plătit 1.500 de lei analiza de sânge şi peste 3.000 pe cea complexă! Erau bani, nu glumă, mai ales că eram un puşti de 19 ani. Acum, în 2010, când am mers cu băiatul la IML, testul ADN m-a costat şi el 27 de milioane. Nu mai spun de avocaţi, alte expertize şi tot ce am pierdut în viaţă!”, mai spune Adrian Ciungu.

Aşadar, în acest moment, potrivit deciziei Curţii de Apel, Finanţele Publice Argeş sunt obligate să-i plătească suma de 500 de milioane de lei vechi, în caz contrar instituţia va fi executată silit. „Zilele acestea înaintăm o nouă solicitare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde sperăm să obţinem o decizie justă. Dacă nu, vom merge până ala CEDO, dreptatea este prea evidentă! Caz concret la un alt client: justiţia a decis despăgubiri de 100 de milioane, doar pentru publicarea unei fotografii cu profilul unui copil, fără bandă neagră pe ochi. Iar la Adrian Ciungu, pentru o viaţă întreagă distrusă, a dat doar 500 de milioane“, ne-a declarat Ingrid Alexandrescu, avocata lui Adrian Ciungu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI