Un comentator de la Eurosport a scris cel mai interesant articol care s-a publicat vreodată despre Adrian Mutu

3,129 views

„Nu sunt nici Tolontan, ca să am explicaţii pentru toate. Nu sunt nici măcar, nu mai dau nume, ca să mă ia Burleanu în echipa lui la FRF.

Nu, sunt doar un simplu ziarist, care n-a luat vreodată vreun premiu, nici măcar o şpagă, dar care a făcut multe la viaţa lui, care are cu ce se lăuda. Dar care, din păcate, a ajuns la capătul puterilor…”, aşa se caracterizează Adi Dobre, un mare ziarist sportiv, care a scris la mai multe publicaţii din Bucureşti, printre care şi Evenimentul zilei, dar căruia i-a plăcut întotdeauna să stea în umbră, deşi articolele sale au fost printre cele mai frumoase scrise vreodată în presa sportivă. Acum Adi Dobre este comentator la Eurosport.

Iată şi ce a scris Cătălin Tolontan despre Adi Dobre: “Îl știu și are dreptate. Jurnalismul nu e teritoriul celor cunoscuți și care, așa, ca mine, absorb deseori toată imaginea colegilor lor, cu bune și rele. Nu e o chermeză a spiritului în a fi cunoscut, există și atâtea dezavantaje și presiuni interioare, dar nu despre asta vorbim acum. Adi Dobre își ia la revedere știind că jurnalismul e, în primul rînd, lumea celor mai puțin cunoscuți, dar care caută, discern și aduc la lumină informațiile. Ei sunt ”Sarea pământului”, vorba lui Nicolae Iorga. Ei fac jurnalismul să existe, acel jurnalism născut nu din opinii sau editoriale, ci pentru că oamenii au nevoie să știe ce se întâmplă și de ce. Dincolo de tristețe, mai e ceva. Fără ca acum să-și dea seama, continuând să lucreze pentru Eurosport, Adi Dobre rămâne ziarist. Ideea tranziției ”Rupte în fund”, așa cum o numește el, nu e că vom merge din punctul A în punctul B, ci că se va înlocui ceva cu mai multe lucruri, locuri și șanse…”.

Revenim acum la un articol, poate unul dintre cele mai interesante din miile scrise despre Adrian Mutu, de fapt ultimul meci al acestuia în tricoul lui FC Argeş. Autorul este nimeni altul decât Adi Dobre, iar la acea vreme lucra la Evenimentul zilei.

Oneşti, decembrie 1999. “Domn general, mă scuzati, nu pot să va dau tricoul. L-am promis”. Mutu a venit spre mine si mi l-a întins. “Ia-l, frate! E murdar de var de la căzătura aia. Ia uite ce am şi pe pulpa. M-a ars nenorocitul ăla de var”. A fost ultimul meci al lui Adrian Mutu în tricoul lui FC Argeş. Un tricou pe care încă îl mai am. E undeva în şifonier, alături de un altul de antrenament. Tot al lui Mutu. Plus un şort, amărit.
Mă lipisem de FC Argeş. Era una dintre echipele de care răspundeam încă de prin ’97. Şi ce echipă avea Argeşul. Cu Stanciu, Mogoşanu, Cornel Cristescu, Vasile Popa, Nastase, Bălaşa, Sorin Radu, Sică Bârdeş, cu Jean Barbu. Mergeam cu ei şi la meciurile amicale. Plecam din Bucureşti cu maşina lui Cornel Cristescu. Când mă vedeau nea Silviu Dumitrescu sau nea Gicu Dobrin, mă întrebau: “Băi, omule. N-ai stare?” Aşa l-am cunoscut pe Mutu. Era cel mai mic, dar avea tupeu cât toată echipa. “Ba, dacă nu te astâmperi, ţi-o iei”, îi striga enervat Sică Birdeş lui Mutu atunci când acesta sarea calul. Şi Sică i-a tras-o într-o zi.

Ştiam că va ajunge mare. Uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Mutu ar fi fost un fotbalist profesionist în adevaratul sens al cuvântului. Probabil că astăzi ar fi fost pe lista lui Florentino Perez, la Real.

Mutu şi-a batut însă joc de talentul sau. “Adişor, te rog, fă-mi rost de numărul gagicii care a aparut la voi azi pe prima pagina”. Era deja la Dinamo. Evenimentul zilei avea în acea perioadă câte o tipă sumar îmbrăcată chiar pe pagina 1. Atrăgea. Un fel de fata de la pagina 5. Nu vedeam nimic rău în a-l ajuta să-şi satisfacă astfel de mofturi. Uneori îi făceam rost de telefonul fetii, alteori nu.

Mutu s-a înconjurat de prieteni falşi. Care i-au cântat în strună, fără să-i spună unde a greşit şi când să se opreasca din derapajele din ce în ce mai dese. Băiatul acela care îl refuza pe “generalul” Constantin Stroe la Oneşti a dispărut de mult. A plecat, luându-i cu el şi pe Lobonţ, şi pe Chivu, şi pe mulţi alţii care şi-au irosit talentul şi calităţile orbiţi de banii câştigaţi atât de uşor la prima vedere, dar totuşi cu atâtea sacrificii.

“Ce mă bucur că i-au tras-o lui Mutu”, auzeam azi prin redacţie. Nu am putut împărtăşi aceeaşi bucurie cu cea a contestatarilor de ocazie ai lui Mutu. Mi-am amintit însa de baiatul ala cu tupeu, pe care Sică Bârdeş sau Jean Barbu îl altoiau şi îl puneau la respect doar din dorinţa de a nu-l lăsa să treacă peste treptele unei educaţii numai de fotbalişti ştiută şi care acum, poate, i-ar fi prins bine. Sfătuit prost, Mutu a ajuns într-o fundătură. Depinde însa numai de el să iasă.

Trecând, ca de altfel foarte mulţi fotbalişti, peste trepte vitale ale educaţiei, Mutu nu va ştii însă niciodată unde a greşit. Pentru asta ar trebui să se întoarcă în timp. Dar oameni ca el nu pleacă niciodată în cautarea timpului pierdut.

Mutu n-a venit la înmormântarea lui Dobrin. Eu am stat patru zile lângă Gâscan, care de pe lumea cealaltă m-a sfatuit să mă las de fumat. Şi m-am lasat, în timp ce stateam de vorba cu el într-o noapte de octombrie. Doar noi doi. Eu în picioare, nebărbierit, lăcrimând din când în când. El, stând întins în coşciugul ăla scump, dar atât de inutil. L-am aşteptat şi pe Mutu. Tot Piteştiul l-a aşteptat, dar el n-a mai venit…”, aşa s-a încheiat superbul articol publicat de Adi Dobre pe vremea când lucra pentru Evenimentul zilei.

Jos pălăria în faţa acestui mare jurnalist sportiv. (sursa: adidobre.ro)

Comments

comments