Un director BCR va escalada Aconcagua ca să adune bani pentru copiii defavorizaţi din Costeşti

IMPLICARE Emilian Croitoru, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Reţea Corporate şi Sector Public din cadrul BCR, va escalada în februarie cel mai înalt munte din America de Sud şi va dona banii strânşi în campania de mediatizare pentru copiii de la Asociaţia „Hercules” din Costeşti. BCR va dubla suma strânsă din donaţii.

 

Dincolo de funcţia importantă din lumea financiar-bancară, finanţistul Emilian Croitoru este un om cu suflet deosebit, preocupat de a da o mână de ajutor acolo unde este nevoie, fiind un susţinător convins al cauzelor sociale. Alpinist pasionat, directorul BCR a decis să dedice viitoarea sa ascensiune, care va fi pe muntele Aconcagua, Argentina, copiilor defavorizaţi din Costeşti, Argeş, aflaţi în grija Asociaţiei „Hercules”. Pentru ca mult mai multă lume să afle despre realizările asociaţiei şi despre copiii de aici, Emilian Croitoru, cu susţinerea BCR – care va dubla suma obţinută din donaţii – a iniţiat şi campania „Pas după pas pentru Hercules”, în scopul strângerii de fonduri. „Te-ai întâlnit vreodată cu ursul pe munte? Cum faci să nu-ţi fie frig acolo, sus? Ce înseamnă o expediţie?  Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care picii sprijiniţi de Asociaţia „Hercules” din Costeşti vor afla răspunsul în februarie, când voi escalada vârful Aconcagua (cel mai înalt din America de Sud), 6.962 metri înălţime, din Argentina. Eu m-am hotărât să sprijin aceşti 50 de copii să-şi poată continua studiile, să se dezvolte, să afle răspunsurile la întrebările care îi frământă, să urce şi ei munţii vieţii! Părinţii lor ii iubesc mult, dar nu pot susţine şi educaţia copiilor! Trebuie să urmaţi doar trei paşi simpli, prin care îi putem ajuta împreună. Donând 50 de lei, oferi o masă caldă pentru 5 copii. Donând 100 de lei, oferi rechizite pentru patru copii, într-o lună. Cu 200 de lei acoperi plata utilităţilor pentru toţi copiii pentru o săptămână. Transferă suma în contul Asociaţiei, RO97BRDE030SV44678060300, deschis la BRD agenţia Costeşti, specificând la detalii „Pas după pas pentru Hercules”, asta pentru ca BCR să dubleze suma donată. Trimite un SMS la 0722843427 cu adresa de e-mail unde doreşti să primeşti câte un mesaj cu stadiul expediţiei în fiecare seară în care voi avea semnal la telefon şi un calendar 2012 în format electronic. Copiii îţi mulţumesc pentru trimiterea acestui mesaj mai departe către prietenii tăi”. Acesta este mesajul lui Emilian către toţi oamenii cu suflet.

Asociaţia „Hercules”, lăudată de către Principesa Margareta a României

Deşi puţin cunoscută în Argeş, Asociaţia „Hercules” din Costeşti are în palmares câteva proiecte de mare amploare. „Scopul nostru este să dezvoltăm în Costeşti o comunitate puternică şi autonomă, dornică şi capabilă să găsească singură soluţiile la problemele cu care se confruntă. Noi încercăm să oferim  servicii sociale şi comunitare tuturor categoriilor sociale defavorizate, aflate în situaţie de risc”, ne-a declarat Petruţa Stănescu, directorul executiv al Asociaţiei. Centrul Intergeneraţional este cel mai amplu proiect al Asociaţiei, realizat în parteneriat cu Primăria Costeşti şi susţinut de principalul finanţator, Fundaţia „Principesa Margareta a României” (FPMR), unde beneficiarii de toate vârstele, copiii, părinţii şi bunicii din comunitate, sunt aduşi împreună în spiritul practicilor intergeneraţionale. Cei 55 de copii de care se ocupă fundaţia în proiectul after-school primesc o masă caldă şi ajutor la lecţii, iau parte la activităţi educative, beneficiază de  ajutor material, asistenţă socială, psihologică şi medicală. În acelaşi timp, 20 de seniori vin la centru atât ca  beneficiari, cât şi ca voluntari.  Ei sunt cuprinşi într-un alt program  intitulat sugestiv „Cine nu are un bătrân, să-l cumpere!”, finanţat de Fundaţia „Principesa Margareta a României”, care are ca scop implicarea lor în acţiuni care să valorifice resursele pozitive pe care le au de oferit comunităţii. Sub îndrumarea vârstnicilor, copiii învaţă să gătească, să croşeteze, să ţeasă, să deprindă bricolajul şi grădinăritul ori să picteze şi să realizeze obiecte decorative. Cu acest program, „Hercules” a câştigat titlul de model de bune practici la secţiunea „Implicarea vârstnicilor în comunitate” în „Catalogul modelelor de bune practici în protecţia vârstnicilor” al Fundaţiei „Principesa Margareta”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.