Un copil de 7 ani și mama lui, uciși de un șofer beat și fără permis, pe Transfăgărășan

504 views

O mamă de 30 de ani și cei doi copii ai săi, de 7 și 14 ani, au fost loviți de o mașină, joi seară, pe DN 7C (Transfăgărăşan), în localitatea Cârţişoara din Sibiu. Șoferul era băut și nu avea permis auto, potrivit sibiu100.ro. Mai mult, acesta a mai fost depistat în trafic, în urmă cu trei săptămâni, fără permis.

Din nefericire, femeia și cel mai mic dintre copii nu au mai putut fi salvați. Copilul suferise un traumatism cranian sever și multiple leziuni ale membrelor, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Mama sa a murit pe loc. Singurul supravieţuitor al accidentului, un băiat de 14 ani, a fost transportat la Centrul Primiri Urgenţe (CPU) de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu cu un picior rupt, potrivit sibiu100.ro

Șoferul care a provocat accidentul, un bărbat de 37 de ani din Cisnădie, județul Sibiu, a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde i-a lovit pe cei trei, după care a intrat cu maşina într-un gard. După impact, individul a fugit, dar a fost găsit de polițiștii cărora le-a explicat că plecase să își cumpere țigări.

În urma verificărilor s-a constatat că şoferul nu are permis de conducere şi avea și o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. Șoferul a fost reținut de procurorii care cer judecătorilor să îl aresteze până la începerea procesului.

Comments

comments