Un bărbat din Pitești a găsit într-un supermarket un portofel cu o sumă mare de bani. Pe 30 iulie, un bărbat de 58 de ani, din Piteşti, s-a prezentat la sediul unei secţii de poliţie din Piteşti pentru a preda un portofel găsit. Astfel, i-au fost restituite proprietarului de drept sumele de 200 de euro, aproape 1.300 de lei, o brăţară din aur şi mai multe carduri şi documente.
”Gestul unui bărbat de 58 de ani, care s-a prezentat la sediul poliţiei pentru a preda un portofel găsit, conţinând o sumă importantă de bani şi valori, este unul care să ne amintească în primul rând ce înseamnă să fii un om responsabil, cu atât mai mult în aceste vremuri fără precedent pe care le traversăm, în care comportamentul responsabil, pentru respectarea recomandărilor medicale, are o importanţă deosebită”, transmite Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
În cursul aceleiași zile, bărbatul a găsit portofelul în incinta unui supermarket din Piteşti, în interiorul acestuia a găsit atât sumele de 200 de euro, aproape 1.300 de lei, o brăţară din metal ce părea a fi din aur, precum şi mai multe carduri bancare şi documente. Imediat, bărbatul a încercat să restituie portofelul, însă nu a reușit, fapt pentru care a mers direct la cea mai apropiată unitate de poliție.
În scurt timp, polițiștii au identificat proprietarul de drept, un bărbat de 38 de ani, din Piteşti, care a putut să reintre în posesia portofelului cu bani, bunuri și documente pe care le-a pierdut.
”Recomandăm cetăţenilor să nu ţină în portofel şi datele referitoare la codul PIN al cardurilor bancare sau alte asemena date de autentificare. Totodată, amintim că din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune”, transmite IPJ Argeș.

Comments

comments