Tumultoasa viaţă a lui Robert Turcescu: De la liderul unei trupe de rock din Piteşti, la jurnalism şi, mai nou, ofiţer sub acoperire

Robert Turcescu a recunoscut că a fost locotenent-colonel sub acoperire. El a făcut această “mărturisire şi spovedanie”, pe blogul personal, iar duminică seara, la B1 TV, a subliniat că a venit momentul să recunoască. Robert Turcescu a explicat în direct, în platou la B1 TV, postarea de pe blog referitoare la mărturisirea sa că a fost ofițer acoperit. El a confirmat că este scrisă de el, că documentele sunt reale și că acum se simte eliberat și fericit.

Robert Turcescu s-a născut pe 3 mai 1975 la Piteşti. A debutat în presă, în 1993, la Curierul Naţional, dar îşi găseşte vocaţia la radio, prima dată la Radio Total, care îl propulsează spre celebritate, apoi la EuropaFM, unde realizează o emisiune foarte populară, "România în direct". În televiziune s-a făcut cunoscut cu talk show-ul „100%“.

A debutat în anul 2000 cu romanul “Dincolo” şi este autorul a doua volume de publicistică, “Dans de Bragadiru" şi “Fiare Vechi", editate de Polirom şi vândute în peste 20.000 de exemplare fiecare.

Nu foarte multă lume ştie că Robert Turcescu a scris şi la revista Pop Rock &Show, mai mult, a activat într-o trupa rock – Kapela din Piteşti, cu care a scos şi un material discografic intitulat “Rock My Way”.

Într-un interviu acordat pentru „Maximum Rock“, Robert Turcescu a vorbit, în urmă cu câţiva ani, despre viaţa sa de rocker în Piteşti.

Iti mai aduci aminte cum te-ai indragostit de muzica rock? A existat o formatie din Romania sau una straina care sa iti insufle aceasta pasiune?
Povestea nu este foarte complicata si nici originala, iar cei care au frati sau surori mai mari stiu cum sta treaba. Eu am o sora cu sase ani mai mare decat mine care a avut o influenta covarsitoare asupra mea. In momentul cand sora mea a descoperit muzica rock si a inceput sa mearga pe la concertele formatiilor Iris, Holograf, Compact, impreuna cu gasca ei sau sa aduca discuri vinil acasa, volens nolens am fost si eu inconjurat de aceasta muzica. Unele formatii mi-au placut, altele nu si trebuie sa mentionez ca am fost incantat de muzica celor de la Compact sau de unele piese de la Holograf, insa momentul cand practic am fost fascinat de muzica rock a fost atunci cand am ascultat discul “Iris II”. Atunci am spus … oopss, ia uite cum suna chitara aia…

Dupa asta, prin 1986 aveam o vecina de bloc al carui tata lucra pe o platforma de foraj si care la un moment dat, dupa ce si-a vizitat tatal afara, s-a intors in Pitesti cu discul “Black in Black” al celor de la AC/DC. Pentru mine acest album a fost un soc. Pana atunci eu mai cantam la chitara diferite piese folk, dar in momentul acela m-am topit dupa chitara lui Angus Young. Am devenit fanul lui si multi ani de zile am tinut un poster imens cu el in camera mea. Mi-au ramas la suflet cei de la AC/DC.

Dupa acestia am descoperit si alte trupe, m-am intalnit cu alti oameni care aveau aceleasi pasiuni si cu care povesteam despre aceste lucruri. Era o perioada in care nu exista internet, iar informatia circula mai mult din gura in gura sau cu ajutorul a catorva reviste straine care ajungeau cu greu pe la noi. Circulau tot felul de legende despre Iron Maiden, Metallica, Kiss, ceea ce facea sa fim si mai atrasi de aceasta muzica.
 
Mai mult… am avut un mare noroc sa avem la Casa de Cultura din Pitesti o persoana care facea auditii rock in acea perioada a comunismului. Aduna intr-o camera pasionati ai muzicii rock si prezenta diferite noutati de pe casete VHS. Acolo am vazut marile concerte ale acelei perioade. Normal ca si aceste auditii ne-au format intr-o oarecare masura. Cam asa am luat eu contactul cu muzica rock…

Primul contact cu presa

Pentru multi, “Metronom" inseamna emisiunea rock de la Radio Europa Libera. Stiu ca pentru tine inseamna mult mai mult: a fost primul contact cu presa rock.
Am facut o revista la un moment dat, in perioada ultimului an de liceu si deoarece Cornel Chiriac (n.r. cel care realiza emisiunea Metronom) s-a nascut in Pitesti, i-am dat numele acelei emisiuni. O tipaream pe banii nostri, scriam in ea tot soiul de lucruri interesante despre muzica rock si despre framantarile noastre.

Imi aduc aminte ca revista venea de la tipografie pe coli mari, iar noi le taiam si le capsam. Aveam undeva pe la 2.000 de exemplare si era o munca titanica. Nu a avut o viata foarte lunga revista deoarece noi pregateam materialele, o dadeam la tipar, insa cand era vorba sa o scoatem la vanzare era o treaba dificila. O mai vindeam pe la concertele trupei Kapela, formatie in care activam in aceea perioada. Revista aceea a fost pentru mine primul contact cu presa.

Kapela – mai mult decat o pasiune de o vara

Ajungem si la Kapela: Robert Turcescu – chitara, voce (lider); Iani Iconaru – tobe, voce; Bogdan Giurea – chitara si George Badea – voce, bas. Cum ai reusit sa pui bazele acestei trupe, a fost prima trupa de rock in care ai activat?
Am mai avut niste incercari cu alte trupe, dar Kapela a fost proiectul pe care mi l-am asumat impreuna cu Bogdan Giurea (n.r. chitaristul trupei), care inca mai canta si astazi. Povestea trupei Kapela s-a nascut foarte natural: eram o gasca de rockeri, ne luam chitarele in spate si ne intalneam undeva intr-un parc din Pitesti intr-un loc numit “La salcie”.

Ne adunam 10 – 20 de insi si toata ziua cantam la chitara. Fiecare venea cu ce a mai scos de pe un disc, ba cu un Phoenix, ba cu un Holograf sau Iris, Metallica sau alte trupe. Sa vezi ce “batalie” a fost intre chitaristi, care scoate cel mai bine o piesa. Nu existau partituri, totul era dupa ureche. Nu existau nici CD-uri, numai casete si le frecai de 1.000 de ori ca sa asculti un pasaj.

La un moment dat a venit o persoana cu o clapa… Cine? Pai tocmai Bobby Stoica de la Voltaj, cel care compune astazi toata muzica formatiei… La un moment dat cineva a venit cu o idee: ce-ar fi sa facem o trupa? Si cum se intampla in marea majoritate a cazurilor: gasesti pe unul care spune ca stie sa bata la tobe, dar care se dovedeste a fi o catastrofa, unul care stie la chitara, dar trece la bas unde e afon, dar incepe sa invete, o clapa si cineva care isi asuma sa faca voce. Cam asa s-au nascut majoritatea trupelor, asa a fost si la noi.

Usor, usor inveti si daca vrei si esti perseverent ajungi sa faci o trupa cu care sa te prezinti la diferite evenimente, festivaluri, unde te intalnesti cu alte gasti, socializezi, discuti despre instrumente si mai furi meserie de la unul-altul…  De la un nivel de amator incepi sa cresti sa ajungi unul semiprofesionist, sa investesti in instrumente si totul devine mai mult decat o pasiune de o vara.
 
De ce Robert Turcescu liderul formatiei? Are ceva innascut in el pentru a fi lider?
Adevarul e ca intotdeauna mi-a placut sa ma implic in proiecte, dar nu ca vioara a doua. Daca se poate sa fiu primul e absolut OK. Pentru mine locul 2 nu exista. Nu e vorba de orgoliu, e vorba de tinta. Daca pleci de la inceput cu ideea ca trebuie sa ajungi macar pe locul 2 sau 3 cu siguranta nu castigi.

Eu plec de la ideea ca trebuie sa fiu primul si fac tot posibilul sa ajung acolo. Ce se intampla pana la final, atunci cand tragem linie, e cu totul altceva. Povestea cu liderul cred ca vine si de la cum sunt eu: sunt foarte chibzuit, uneori tipicar si mi-a placut rigoarea putin militareasca, in schimb colegii mei au fost preocupati mai mult de latura artistica, creativa. Cineva a trebuit sa-si asume si partea “administrativa” a trupei, de organizare, asa ca mi-am asumat-o eu.
 
De ce Kapela si nu un alt nume?
Ne-am gandit mult ce nume sa punem la trupa. Era la moda nume de trupa care aveau un “x”, “y” sau “k” in ele. Eram la o ora de germana prin clasa a X – XI-a cand am vazut cuvantul Kapelle ce inseamna orchestra. Initial ne-am gandit ca numele sa fie Kapelle, dar suna prost asa ca s-a ajuns la Kapela. Cam asta e povestea… mi-a placut si cum suna, ne-am facut si un logo dragut…
 
Pe vremea regretatului era foarte dificil sa scoti un material discografic ROCK, iar dupa revolutie chiar daca exista o alta situatie, singura casa de discuri, Electrecord, nu se prea agita sa promoveze aceasta muzica… Cu toate acestea, in 1995 ati reusit sa inregistrati cu Kapela un disc numit "Rock My Way… Cum s-a ajuns la aceasta realizare?
Este meritul unui om pe care l-a avut Electrocord-ul si care era mai altfel decat gasca de acolo, si anume Niki Constantinescu. Asa cum era el, cu bunele si cu defectele lui, se ocupa de trupele rock. Niki venea pe la festivaluri, dadea premii de la Electrecord, si facea diferite compilatii pe vinil-uri, intr-un cuvant era destul de atent la acest fenomen, la noul val. Imi aduc aminte ca dupa diferite premii castigate la festivaluri, aparitii la emisiunile lui Petre Magdin si inregistrarile audio la Migas Real Compact, difuzarea unor piese la radiouri, a venit o propunere din partea lui (n.r. Niki Constantinescu).

Consider ca era una fireasca la cum mergeau lucrurile. Pentru noi a fost o provocare imensa. Daca ma uit acuma in urma sunt convins ca materialul se putea face mult mai bine. Nu aveam habar de ce insemna o inregistrare.

Am intrat in studioul de la Electrecord unde Fredi Negrescu ne-a spus: uite, asta e masa de mixaj, aici va faceti sunetul si aici va inregistrati. As putea spune ca acest album este mixat de basistul nostru, George Badea, care era regizor la o televiziune din Pitesti si care stia ce e acela mixer, dar in rest… de la televiziune la un studio de inregistrari e o cale lunga…   In existenta mea albumul “Rock My Away” e o borna, un lucru de care sunt foarte mandru indiferent ce ar zice unii sau altii care il asculta.
 
Daca ar fi acum sa-i faci o reclama acestul album cum ar suna?

… cu siguranta m-as folosi de brand-ul Turcescu… poate ceva de genul: ce nebunii facea Turcescu in urma cu multi ani…
 
Cred ca am trezit multor persoane, amatoare de rock si nu numai, interesul pentru piesele Kapela. Cateva cuvinte despre stilul formatiei…

Noi am plecat de la heavy metal si usor am migrat spre zona thrash metal, poate spre zona Metallica, Megadeth, doua trupe care ne placeau foarte mult. O schimbare majora s-a produs in momentul in care nu am mai vrut sa fiu solist vocal. Eu avand un ambitus destul de inalt nu mi se mai potrivea vocea, asa ca a trecut basistul si la voce. S-a decis ca piesele sa nu mai fie cantate in limba romana, ci in limba engleza.
 
Iti mai aduci aminte cand ai urcat ultima data pe scena cu Kapela?
Cred ca a fost undeva in Pitesti, in formula cu George Badea la bas, dupa care acesta a plecat in Canada, l-am inlocuit la un moment dat cu un alt solist vocal si basist, Costi Tanasescu, care a ramas si dupa ce eu m-am retras din trupa. Kapela a mai rezistat putin timp dupa care numele trupei s-a transformat in Tentatii. Nu a fost o despartire durereoasa de trupa, una cu lacrimi… cred ca a fost un capat de drum. Undeva prin 1996, cand s-a produs separarea de trupa am ajuns la concluzia ca acest proiect nu mai prezinta o prioritate pentru mine. Piata muzicala din Romania era dominata de Andre si alte trupe de gen, aparuse Costi Ionita, incepea sa infloreasca maneaua si am constatat ca nu putem evolua.

Foarte multa lume asociaza rock-ul cu satanistii. Cum vezi relatia dintre biserica si muzica rock?
Asocierea intre muzica rock si satanisti e o prostie de pe vremea lui Ceausescu ramasa in constiinta unora dintre romanii de varsta a 3-a. Eu mi-as dori sa-i vad pe cei din biserica mai deschisi fata de cei care asculta rock si metal. In definitiv si acei care asculta astfel de muzica tot oile Domnului sunt, si mai mult, de unde stim noi ca Dumnezeu nu asculta muzica rock sau nu e imbracat in haina de piele?