Primarul Piteştiului a luat parte la întâlnirea cu ambasadorul Republicii Africa de Sud la București.

Marți, 8 decembrie, președintele Consiliului Judeșean Argeș, Florin Tecău, s-a întâlnit cu Excelența Sa, Doamna Thenjiwe Ethel Mtintso, Ambasadorul Republicii Africa de Sud la București.

La întâlnirea organizată de către Instituția Prefectului Argeș au mai participat prefectul Mihail Oprescu, primarul Piteștiului Tudor Pendiuc și președintele Camerei de Comerț și Industrie Argeș, George Caval.


Scopul acestei vizite a constat în deschiderea unei căi oficiale de dialog și parteneriat între județul Argeș și o regiune din N-V Africii de Sud, pentru ca mai apoi, punctual, între acestea să poată fi create legături pe diverse domenii precum educație, comerț și afaceri.

Un important sector asupra căruia Ambasadorul Republicii Africa de Sud la București a pus accent, îl reprezintă agricultura, motiv pentru care s-a discutat despre posibilitatea identificării unor oportunități de dezvoltare a relațiilor de schimburi de bunuri și servicii în acest sector, inclusiv de formare a unor specialiști din Africa de Sud în universitățile de profil din România.

Vizita doamnei ambasador a continuat la Camera de Comerț și Industrie Argeș și apoi la Universitatea din Pitești, unde a avut discuții cu conducerile celor două instituţii.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI