Tudor Muşatescu – 40 de ani de la ieşirea din scenă

Vineri, 2 septembrie 2011, ora 11, Galeria de Artă din Câmpulung Muscel va fi gazda a două evenimente deosebite, având ca principal subiect viaţa şi opera marelui dramaturg muscelean Tudor Muşatescu, autorul memorabilei piese „Titanic Vals”. Odată cu prezentarea volumului „Vitrinele toamnei”, reeditare în facsimil a ediţiei din 1926 , publicată la Tipografia şi Librăria „Gh. N. Vlădescu” din Câmpulung Muscel, va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Tudor Muşatescu – 40 de ani de la ieşirea din scenă”. Ediţia de carte, îngrijită de Bogdan Muşatescu şi Ioan Crăciun şi publicată de Editura „Ars Docendi” – Universitatea din Bucureşti, a fost prezentată în cadrul celei mai recente ediţii a Târgului Internaţional de Carte „Gaudeamus”, unde s-a bucurat de un mare succes. Evenimentul va fi  însoţit de vernisajul unei expoziţii inedite, în aceeaşi notă. Prezentată în premieră la „Gaudeamus” odată cu lansarea cărţii, gândită din start pentru a fi adusă şi la Câmpulung, dar amânată de mai multe ori din motive obiective, expoziţia  cuprinde reproduceri după fotografii, documente, manuscrise, fragmente de jurnal din arhivele şi colecţiile domnilor Bogdan Muşatescu, Ioan Crăciun, Anca Mirea, Dumitru Georgescu, Gheorghe Chiţa, selecţiuni din albumul „Câmpulungul lui Muşatescu”, autor Ioan Crăciun, imagini din piesa „Titanic Vals”, în montarea Teatrului Nottara  din 2003, caricaturi de Bogdan Petry şi desene de Constant Dâmboianu.
Invitat special la eveniment va fi Bogdan Muşatescu, fiul scriitorului, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar, alături de el, vor mai fi prezenţi Lucia Hossu-Longin, Dan Necşulea şi Gavril Pătru, reprezentanţi ai Televiziunii Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.