Trei militari din cadrul Batalionul 30 “Vânătorii de Munte” au murit după ce un camion s-a răsturnat într-o râpă de 40 de metri, în Argeş. Militarii decedaţi aveau 32, 38 şi 40 de ani şi erau din Argeş. Doi dintre ei fuseseră în misiuni în Afganistan.

În urma îngrozitorului accident, alţi nouă militari au fost răniţi, iar starea acestora este stabilă, fiind repartizaţi la spitale militare din Braşov, Piteşti şi Bucureşti.

Conform MApN, cei trei militari decedaţi sunt plutonierul-major Mihai Ionut Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catana si caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, iar vineri, la ora 8.30, vor fi organizate in unitatile militare din tara ceremonii de comemorare.

Accidentul s-a petrecut joi seara, la ora 21:55 de minute, in dreptul localitatii Dambovicioara, din judetul Arges. Camionul, in care se aflau 13 militari, facea parte dintr-un convoi de patru autovehicule, care se intorcea de la un exercitiu efectuat in poligonul Cincu. Cu totii se indreptau spre Campulung, cand, la un moment dat, vehiculul a iesit de pe carosabil si a cazut intr-o rapa adanca de peste 40 de metri. Vehiculul militar a rupt parapetul de beton si a cazut in gol.

Dumnezeu să-i odihnească!

Comments

comments