Tragedie în Argeș. Bărbat mort după ce a căzut de pe o schelă

Pe 19 mai, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat care lucra la înălțime, la un imobil de pe raza localității Moșoaia, a căzut de pe schelă.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, pentru primele măsuri, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.

Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, anjagat al unei societăți, care efectua activități de construcție, ar fi căzut de la înălțime, fiind constatat decesul acestuia.

„În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, transmite IPJ Argeș.

Știre inițială. Un bărbat care desfășura lucrări pe o schelă în comuna argeșeană Moșoaia a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri. Din păcate, acesta a murit. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului sunt la fața locului, pentru primele măsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here