LA MULȚI ANI, PITEȘTI! Se împlinesc azi 634 de ani de la prima atestare documentară!

Azi, 20 mai 2022, se împlinesc 634 de ani de când Piteștiul este atestat documentar ca localitate pe aceste meleaguri!
„La ceas aniversar, să ne privim, cu drag, orașul, să îl prețuim și să îi dăruim efortul nostru de a păstra și de a crește tot ce e frumos și bun, aici, în locul pe care îl numim „acasă”!
La mulți ani, Pitești!
La mulți ani, piteșteni!” este mesajul primarului Cristian Gentea.
Prima atestare documentară a Piteştiului  apare într-un-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân,  document prin care, la 20 mai 1388, domnitorul Ţării Româneşti  dăruia mânăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor”.
Urme şi mărturii ale locuirii umane  pe teritoriul Piteştilor au fost descoperite şi datate, începând din epoca paleolitică. Zona geografică a fost populată şi în epocile următoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului; un castru roman, probabil ridicat cu prilejul războaielor de la începutul sec. II d. Hr.).
Piteştii au fost, încă din acea perioadă, datorită aşezării sale geografice, o localitate importantă din punct de vedere comercial. În 1461, documente oficiale atestă „Calea Giurgiului”, parte a drumului care făcea legătura cu oraşele Giurgiu, Piteşti, Câmpulug-Muscel, Braşov. Negustorii piteşteni făceau comerţ cu oraşele Braşov şi Sibiu şi mai multe acte păstrează numele acestora şi activităţile lor comerciale. În 1507, sunt atestate viile domneşti ale Piteştilor, iar în 1510/1511, Piteştii sunt numiţi oraş într-un document domnesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.