Toni Greblă, judecător al Curții Constituționale, a fost adus în această dimineață cu mandat la Direcția Națională Anticorupție. El este acuzat de trafic de influență și constitutirea unui grup infracțional organizat care avea scopul de exporturi ilegale în Rusia. După aproximativ jumătate de oră, el a părăsit sediul DNA. „Mi-au fost aduse la cunoștință niște activități pe care le-ar fi desfășurat cunoștințe de-ale mele sau rude”, a declarat fostul senator PSD.

În 2011, pe vremea când Toni Greblă era senator PSD şi preşedintele Comisiei Juridice din Senat acesta a sărit să-l apere pe fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, imediat după ce acesta din urmă a fost reţinut de DNA, pe 31 ianuarie 2011. Tot în acea zi liderii PSD au participat la Piteşti la un miting de solidaritate cu preşedintele CJ Argeş. Iată ce a declarat atunci, pentru HotNews.ro, Toni Greblă despre protestele liderilor PSD la Piteşti în apărarea lui Nicolescu.

„In primul rand ca aceasta nu e o miscare fireasca. Intr-un stat democratic acest lucru este de neimaginat. Miscarea de astazi de a iesi in strada este o reactie la o stare petrecuta in urma cu cateva zile: retinerea si arestarea preventiva total nejustificata in cazul presedintelui CJ Arges.

Daca era asa de influent presedintele CJ in Arges, probabil n-am fi ajuns ca el sa fie si perchezitionat la 7 dimineata cu mascatii si tinut in catuse. Astea sunt gaselnite pentru a justifica o masura total disproportionata fata de un om cu o anume varsta, peste 60 de ani, care nici macar n-a incercat sa influenteze justitia, care are si o stare de sanatate precara, un om fata de care n-am nici o grija ca o sa fuga din spital.

 

Actiunea DNA pare o masura pripita, are si un judecator preferat cu care lucreaza la Tribunalul Arges. Este explicabila si reactia colegilor de la Arges si a unor colegi de la Bucuresti care s-au dus sa-i incurajeze, sa fie alaturi de ei, acum cand PSD-ul o percepe ca fiind o lovitura pentru a distruge organizatia judeteana a PSD.

La noi, de un an de zile cu acuitate, nu mai ai cui sa te plangi in aceasta tara. De la simpli cetateni la institutii. Nu ai cui sa te plangi pentru a sti ca se ia o masura impotriva celui care ti-a incalcat un anume drept. Si atunci singura solutie este aceasta, pentru ca institutional nu ai ce sa faci.

Am aceeasi convingere si acum ca intr-un stat de drept asemenea lucruri nu trebuie sa se petreaca (liderii PSD protestrand in strada). E o reactie la ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta. Nu se justifica retinerea si arestarea. Perchezitia cu mascati nu se justifica.

Aveau vreun indiciu ca Nicolescu s-ar putea sa se dedea in timpul perchezitiei la loviri samd?

In momentul in care nici omul de rand nu mai stie ce sa creada, este arestat pentru 29 de zile la Tribunal si pus in libertate dupa numai cateva zile, Solomon (primarul de la Craiova) a fost arestat cateva luni, cand aproape sa se termine dosarul a fost pus in libertate. Nu mai intelege nimeni, de ce a fost nevoie sa fie arestat atunci, de ce a fost nevoie sa fie pus in libertate acum. Si datorita acestor lucruri, populatia din tara noastra este foarte suspicioasa cu privire la dreptatea pe care o urmareste justitia.

E nevoie de o dezbatere adevarata, in care sa fie implicat si CSM-ul si care, proabil, ar trebui sa elaboreze politica penala a statului roman.
Penescu a avut timp suficient cat a fost arestat sa declare, probabil ca este la originea… interceptarea aceea. Daca avea capacitatea sa-l influenteze pe Penescu, ar fi facut-o pana acuma.

Si la o parte din colegii mei este o reactie de sustinere a unor oameni aflati intr-o dificultate si este o reactie emotionala amplificata de ce s-a intamplat cu starea de sanatate a presedintelui CJ Argeş.

….Declaratia data in timp ce Penescu s-a autodivulgat, nu-mi dau seama, in momentul in care este in arest si face multiple cereri de revocare a aresteului preventiv, si nu i se aproba, ele nu reprezinta probe. E o suspiciune cu privire la faptul ca asupra lui s-au efectuat presiuni.

…Eu nu stiu de ce DNA-ul, daca are un dosar beton, daca nu are nici un fel de ambitie personala ca ala sa fie arestat sau nu, de ce nu-si promoveaza la Pitesti dosarele pana la ora 16.00 si sa fie repartizate aleatoriu la oricare judecator.

DNA-ul are o judecatoare cu care lucreaza, vede cand e de serviciu, azi procedeaza la retinere stiind ca maine de serviciu de permanenta este judecatoarea cu princina. Domnilor de la DNA, dati dosarele la instanta pana la ora 16.00…. (sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-8259253-audio-video-toni-grebla-despre-protestele-liderilor-psd-pitesti-intr-stat-democratic-acest-lucru-este-neimaginat-dar-este-reactie-arestarea-total-nejustificata-presedintelui-arge.htm)

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI