Extracţia dentară simplă sau nechirurgicală

Extracţia nechirurgicală sau extracţia dentară simplă reprezintă procedura stomatologică prin care se îndepărtează din alveola sa un dinte bolnav ce nu poate fi tratat prin metode conservatoare. În cadrul extracţiei nechirurgicale dintele nu este secţionat, iar pentru a avea acces la dinte gingia nu este incizată.

Extracţia dentară chirurgicală

Extracţia dentară chirurgicală este o procedură realizată de către medicul specialist în chirurgie oro-maxilo-facială şi reprezintă îndepărtarea dinţilor neerupţi sau erupţi parţial, a dinţilor erupţi care sunt fragili sau au anatomie anormală, precum şi a bucăţilor dentare rămase blocate sub linia gingivală. Extracţia dentară chirurgicală include incizia gingiei şi crearea unui lambou, posibil şi secţionarea şi îndepărtarea unei bucăţi de os, pentru a avea acces la dinte.

Extracţia resturilor radiculare

Ocazional, medicul se află în situaţia de a îndepărta fragmente de rădăcină dentară din maxilarul pacientului. Aceste fragmente reziduale se datorează fie unei extracţii nereuşite, fie deteriorării coroanei dintelui până la dispariţie. Intervenţia de extracţie este necesară,  deoarece aceste resturi radiculare pun în pericol sănătatea structurilor adiacente. Alternativa este monitorizarea pacientului şi intervenirea doar în cazul în care apar probleme.

Transplantare dentară

Transplantarea dentara este o procedură chirurgicală prin care un dinte extras este replantat într-o nouă alveolă a aceluiaşi pacient – autotransplant sau la un pacient diferit – heterotransplant. Transplantarea unui dinte de la o persoană la alta este o practică întâlnită încă din secolul XVIII, însă atunci ca şi acum, dinţii transplantaţi cădeau după câţiva ani. O procedură stomatologică cu şanse reale este însă autotransplantul dentar.

Tratamentul avulsiei dentare

Avulsia dentară reprezintă extracţia accidentală a unui dinte din alveola sa, în urma unui traumatism. Nu este obligatoriu să vă pierdeţi definitiv dintele! Tratamentul avulsiei dentare este o procedură de urgenţă, iar succesul presupune în primul rând conduita corectă a pacientului. Scopul tratamentului este micşorarea complicaţiilor legate de replantarea dintelui. Prin replantare dentară un dinte extras este repoziţionat în alveola sa.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI