Teste medicale, spectacole de teatru şi intrări gratuite la muzeu pentru toţi pensionarii argeşeni, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, ce se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 1 octombrie, pensionarii argeşeni sunt invitați să participe la o serie de manifestări organizate de Consiliul Judeţean Argeş şi instituţiile subordonate.

Sâmbătă, 1 octombrie, persoanele vârstnice vor avea ocazia să își testeze glicemia și tensiunea arterială, la corturile special amplasate în municipiul Pitești, în Piața Primăriei și în Piața Vasile Milea. Între orele 11,00 și 17.00, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență și de la Spitalul de Pediatrie Pitești vor verifica tensiunea arterială și glicemia, urmând ca, în funcție de rezultatul analizelor, persoanele depistate cu probleme de sănătate să fie consultate de medicii specialişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, cu trimitere de la medicul de familie.

De la ora 17.00, în Piața Vasile Milea din Pitești, artiștii Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Argeș și cei ai Centrului Cultural Pitești vor susține un spectacol de muzică și dansuri populare.

Marți, 4 octombrie, ora 16.30, orchestra „Doina Argeșului” și Ansamblul folcloric „Dorul” vor susţine un program artistic pentru rezidenţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, din cartierul Găvana.

Teatrul  ”Al. Davila” organizează două spectacole dedicate vârstnicilor. Vineri, 30 septembrie, ora 18.00, la Casa de Cultură Topoloveni, actroii piteşteni  vor susţine spectacolul ”Nu m-am gândit la despărțire” – Medalion Constantin Nica. Duminică, 2 octombrie, ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Al. Davila se va juca piesa ”Legat în lanțuri”. Ambele spectacole au intrarea gratuită pentru pensionari.

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” a programat, în perioada 26 – 30 septembrie „Dialoguri IT”- curs de inițiere în tehnologia informației, ce se adresează  persoanelor de vârsta a III-a.

Muzeul Județean Argeș oferă, pe 1 octombrie, intrarea liberă pentru pensionari, la toate secţiile.

De asemenea, Vila Florica a Centrului de Cultură Brătianu poate fi vizitată gratuit, luni, 3 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.