Una dintre temele abordate de primarul Cornel Ionică în conferinţa de presă săptămânală de miercuri, 16 noiembrie, s-a referit la probleme legate de greutatea de a recupera contravaloarea căldurii furnizate către populaţia Piteştiului, la fel ca în fiecare an, deşi Termo Calor Confort asigură agent termic către toate asociaţiile de proprietari, unii „uită” să plătească, creând astfel blocaje în circuitul financiar al societăţii.

În acest context, au fost lansate deja avertismente. Astfel, s-a spus clar că, dacă beneficiarii, Asociațiile de proprietari şi apartamente individuale, nu iau măsuri urgente pentru plata debitelor acumulate, S.C. Termo Calor Confort S.A. se va vedea obligat să ia măsurile legale ce se impun, mergând până la încetarea furnizării agentului termic către răi-platnici.

Problemele care au apărut deja vin în situaţia în care Primăria acordă subvenţii şi ajutoare de încălzire de nivelul zecilor de milioane de lei iar preţul gigacaloriei în Piteşti e cu mult sub preţurile din alte oraşe.

・    Subvenția acordată de la bugetul local către S.C. Termo Calor Confort S.A. pentru acoperirea diferențelor de preț la energia termică pe anul 2016, până la această dată, este de 20.487.246 lei.
・    Prețul mediu local al energiei termice livrate populației este de 393,39 lei/Gcal.
・    Prețul local de facturare la populație, aprobat prin H.C.L. nr.511/17.12.2015, este de 193,55 lei/Gcal inclusiv TVA.
・    Diferența de preț subvenționată lunar de la bugetul local este de 199,84 lei/Gcal.
・    Datoriile Asociaților de proprietari către S.C. Termo Calor Confort S.A. la data de 15.11.2016 sunt de 2.873.157,30 lei.
・    Apartamentele branșate de la sistemul centralizat de încălzire cu energie termică sunt în număr de 24.500.

Potrivit reprezentanţilor Termo Calor Confort, în decursul anilor au fost luate următoarele măsuri pentru recuperarea datoriilor restante de la populație:
–    Deplasări ale comisiilor atât la Asociațiile de proprietari cât și la apartamentele individuale pentru prezentarea situațiilor financiare;
–    S-au trimis somații cu confirmare de primire atât Asociațiilor de proprietari restante, cât și apartamentelor individuale;
–    S-au trimis preavize și s-au întocmit dosare de trimitere în judecată, preavize de sistre ale agentului termic (apă caldă și căldură);
–    Au fost organizate întâlniri la sediul Primăriei Municipiului Pitești cu președinții și administratorii Asociațiilor de proprietari cu restanțe la plata facturilor, pentru găsirea soluțiilor de plată a restanțelor.

Comments

comments