Joi, 25 iunie 2015, la ora 17.00, în sala de conferințe, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș va organiza lansarea lucrării Minunat este Domnul Dumnezeu în tot lucrul mâinilor Saleˮ (culegere de articole, eseuri și studii teologice) a teologului și publicistului Stelian Gomboș.

 

„€Legătura dintre Sfânta Euharistie și Spiritualitatea creștină în general și Spiritualitatea experiată în viața cultică și, mai ales,în cea morală și practică a creștinilor în special, reprezintă contribuția esențială a autorului prezentului tratat de teologie. Admirația sa obiectivă față de cel mai mare teolog român – Părintele prof. Dumitru Stăniloae și față de opera sa impresionantă nu doar ca mărime sau ca întindere, ci, mai ales, ca bogăție teologică teoretică sau speculativă, dar și ca bogăție duhovnicească, l-a ajutat în mod considerabil pe autorul acestui tratat teologic să demonstreze că adevărul teologiei este darul lui Dumnezeu, experiat necondiționat de către cei care-L urmează pe Iisus Hristos în viața proprie sau personalăˮ. (Pr. prof.univ.dr. Ion Popescu)

Născut pe 8 iulie 1977 în Oradea (județul Bihor), Stelian Gomboș a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea, masteratul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea și doctoratul în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova. În prezent, este Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României din București și Epitrop – Consilier la Biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae și Sf. Antonie cel Mareˮ din cartierul bucureștean Titan.

Comments

comments