Ia, podoaba portului nostru naţional! Astăzi, de Sânziene sărbătorim Ziua Internaţională a Iei!

1,396 views

Pe 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, românii din ţară şi de pretutindeni sărbătoresc Ziua Internaţională a Iei. Pe 17 mai 2013, Institutul Cultural Român din New York a inaugurat seria evenimentelor reunite sub genericul “La blouse roumaine”, prin care se dorea promovarea identității culturale românești în spațiul nord-american și care includea colaborări cu Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Țăranului Român și alte muzee etnografice din România, prin organizarea unor expoziții și simpozioane dedicate relațiilor între artele tradiționale românești, curentele de avangardă și creațiile artistice. În același sens, comunitatea online “La Blouse Roumaine”, numărând peste 18.000 de membri, a propus ia — bluza tradițională românească — ca brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei.

Dacă în trecut ia reprezenta un articol vestimentar purtat în zi de sărbătoare la sate, astăzi este un simbol al valorilor autentice românești, cu care se identifică inclusiv omul modern.

Decoraţia iilor din zona Argeş este formată din figuri geometrice

Decorația iilor din zona Argeș este formată din figuri geometrice, iar broderia se încadrează într-o așezare repetată. Dintre motivele decorative des întâlnite în această zonă este frunza de brad stilizată sau crestăturile aplicate obilic pe o nervură susținătoare. În zona Argeș există și un tip de ie foarte veche, cu mâneca largă, de tip oltenesc.

Semnificaţia spirituală a iei

“Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular ci şi rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.”, revine aceasta. În lucrarea “Costumul popular din Republica Moldova. Ghid practic”, editată sub egida Unesco, semnată de Varvara Buzilă, se spune că ia este cea mai important piesă din costumul popular pentru că: „determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care trebuie în mod imperios să se acorde ca epocă, vârstă, ornamentică, cromatică”.

Începuturile iei

Din punct de vedere lingvistic, termenul “ie” este derivat din latinescul “tunicae lineae” (tunică subţire purtată pe piele). Sub formă de camisa (termen împrumutat de la celţi, cu o expunere mai largă), s-au menţionat aspecte despre portul românesc încă din secolul al VI- lea, apărând însemnări în limba latină chiar şi în “Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange. Cu toate astea, nu se poate preciza exact data apariţiei iei, dar se presupune că ar fi fost prima oară purtată de populaţia din cultura Cucuteni.

Tipuri de ii

– Cămașa cu altiță — acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

– Cămașa cu tăblie — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii, a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.

– Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă ”pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.

– Ia cu ciocănele sau ia de Săliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de ”pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia, de asemenea, este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.

– Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

– Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.

– Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

– Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure.

Comments

comments