„Miercuri dimineaţă, mă voi duce în faţa clinicii „Dr. Luca” din Piteşti şi mă voi lega cu lanţuri de gardul de metal. Voi intra în greva foamei, pentru că altă soluţie nu văd ca acest medic să plătească pentru că mi-a omorât copilul. Dacă Poliţia nu face nimic în acest sens, atunci voi încerca să fac eu ceva. Nu se poate ca un dosar plin de atâtea dovezi să stea un an şi patru luni în sertarele celor de la Poliţie”, ne-a declarat Florin Oprea.
Soţii Oprea nu au trecut nici acum peste tragedie
Gestul tânărului care nu a apucat să se bucure de copilaşul său este mai mult decât disperat. Suferinţa este sfâşietoare, mai ales că bebeluşul se dezvoltase bine în pântecul mamei sale şi doar neglijenţa medicului Alin Tudor, cel pe care l-au găsit de gardă la Spitalul Judeţean atunci când mamei i-a venit sorocul, l-a costat viaţa pe micuţ.
Un control rapid şi o decizie conform căreia Ancuţa Oprea urma să nască pe cale naturală, deşi se impunea o cezariană, au reprezentat începutul sfârşitului. Femeia a fost lăsată să agonizeze ore în şir la Spitalul Judeţean, fără să o bage cineva în seamă, iar când copilul a dat să iasă, a venit medicul Alin Tudor şi l-a îndesat înapoi, în burtă, cu mâna. Momente incredibile care, ulterior, au provocat decesul micuţului, la câteva zile după ce s-a născut.
O adevărată tragedie, peste care soţii Oprea nu au putut trece nici până acum. Şi, cu toate astea, nimeni nu face nimic pentru ca persoana responsabilă de moartea unui copilaş să fie trasă la răspundere, după cum spune tatăl micuţului: „Poliţia tărăgănează ancheta, iar din partea Colegiului Naţional al Medicilor nu s-a primit încă niciun răspuns, raportul ce trebuia întocmit cu privire la activitatea lui Alin Tudor de către un medic specialist din alt judeţ nefiind realizat nici până la acest moment”.