Ţara din Schengen care a introdus certificatul de vaccinare antiCOVID

Islanda este printre primele ţări care au emis certificat de vaccinare. Serviciul online dedicat pentru emiterea documentelor a fost lansat cu o săptămână în urmă. Ministerul Sănătăţii din ţară a declarat că sunt eligibile pentru certificatele sub formă digitală circa 4800 de persoane.

„Obiectivul este de a facilita circulaţia între ţări, astfel încât persoanele să poată prezenta un certificat de vaccinare la controlul la frontiere, fiind astfel scutite de măsurile de restricţie la frontiere conform regulilor ţării respective”, a explicat Ministerul Sănătăţii, scrie stiridiaspora.ro.

Certificatele de vaccinare nu au o mare valoare momentan având în vedere că documentul nu este recunoscut la nivel internaţional. Libera circulaţie în Islanda este restrânsă în prezent, din cauza numeroaselor măsuri de restricţie privind combaterea epidemiei de COVID-19.

În acest context, datorită acestor măsuri în ultimele zile s-au raportat sub cinci infectări noi pe zi, la o populaţie de 365.000.

De altfel, Spania şi Grecia insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul UE, pentru relaxarea călătoriilor, în timp ce Israelul va emite paşapoarte „verzi” pentru cei vaccinaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.