Voia să spargă chioşcul din faţa judecătoriei cu ajutorul unui patent!

În data de 09 octombrie, în jurul orei 23.00, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, pe timpul executării misiunii de pază şi protecţie instituţională la Judecătoria Piteşti, a observat o persoană de sex masculin care încerca să spargă cu ajutorul unui patent chioşcul aflat în faţa judecătoriei.
Jandarmul a trecut la somarea persoanei în cauză, solicitându-i să înceteze activitatea şi la efectuarea controlului corporal, în urma căruia s-a găsit asupra tânărului, în vârstă de 19 ani, un patent şi o pereche de mânuşi de culoare neagră.
Făptuitorul a fost condus la sediul Secţiei 3 Poliţie Piteşti în vederea continuării cercetărilor de către organele de poliţie. Pe numele acestuia, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat în conformitate cu art. 32 Cod Penal raportat la art. 228-229 Cod Penal.

Comments

comments