Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională organizează vineri, 19 aprilie, prima ediţie a Bursei locurilor de muncă din acest an, un eveniment la scară mare, ce va da şansa celor aflaţi în căutare de loc de muncă să ia contact direct cu angajatorii. Pentru o mai bună organizare, evenimentul se va desfăşura la Sala Sporturilor din Piteşti, şi, în acelaşi timp, şi la sediile AJOFM din Curtea de Argeş şi Câmpulung. Potrivit directorului AJOFM Argeş Nicolae Bădescu, sunt aşteptate să participe între 700 şi 1.000 de persoane în căutare de loc de muncă, pentru care vor fi disponibile câteva sute de slujbe. „Deocamdată, lucrurile nu sunt definitivate, pregătirile continuă, dar pot spune cu siguranţă că vom avea peste 30 de firme participante. Cred că vom reuşi să oferim cel puţin 300-400 de locuri de muncă, în toate domeniile de activitate. Vor fi multe locuri disponibile în construcţii, croitorie, transporturi,  dar şi în alte specializări. Rămâne de văzut cum vor reuşi să armonizăm cererea cu oferta! Problema mare rămâne încă faptul că angajatorii au anumite pretenţii de vârstă şi experienţă, în sensul că lucrătorii tineri nu pot dovedi experienţa în muncă, iar, în anumite cazuri, deşi au o mare experienţă, au trecut de o anumită vârstă şi întâmpină greutăţi din această cauză. Dar sunt convins că va fi o bună oportunitate atât pentru angajatori, cât şi pentru cei aflaţi în căutare de loc de muncă să discute faţă în faţă şi să găsească o cale de compromis”, ne-a declarat directorul Nicolae Bădescu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI