STUDIU! Tinerii din Piteşti, cei mai beţivi din ţară

betiviCel mai bun prieten al românului este paharul! Asta reiese din mai multe studii naţionale, dar şi internaţionale, conform cărora alcoolul reprezintă una dintre problemele majore cu care se confruntă românii. Bem mai mult decât europenii, 14,4 litri de alcool pe cap de locuitor, iar două milioane de români, adică 10% din populaţie, au probleme grave cu alcoolul (8,9% dintre decese fiind provocate de alcool).
Ce este cu adevărat şocant este faptul că peste 29% dintre tinerii români, cu vârste între 15 şi 24 de ani, consumă excesiv alcool în fiecare săptămână. Iar prin consumul excesiv de alcool, specialiştii înţeleg consumul a cinci sau mai multe pahare la fiecare ocazie. Dacă această medie la nivel naţional ni se pare una destul de mare, ce se întâmplă în unele oraşe este de-a dreptul îngrozitor.  Potrivit unui studiu, realizat, în urmă cu câţiva ani, de Universitatea din Piteşti, Primăria Piteşti şi Universitatea din Twente, Olanda, Piteştiul deţine supremaţia pe ţară în ceea ce priveşte dependenţa de alcool în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Studiul, singurul făcut, în mod profesional, pe această temă, în Argeş, a fost realizat pe 1.300 de elevi, din 50 de clase de la 17 licee şi s-a descoperit faptul că doar 12% din tinerii din Piteşti, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, nu consumă alcool, ceea ce înseamnă că 88% dintre adolescenţi consumă alcool sau au consumat în trecut.

Jumătate dintre adolescenţii din Piteşti consumă alcool înainte de a împlini 13 ani

Numărul băieţilor din Piteşti care consumă alcool este mai mare decât al fetelor – 93% faţă de 85%. Aproape 50% dintre băieţi încep să consume alcool înainte de a împlini vârsta de 13 ani, iar, în cazul fetelor, 22% dintre acestea încep să consume alcool înainte de a împlini vârsta de 13 ani. Vinul, berea şi băuturile alcoolice fabricate în casă reprezintă băuturile preferate ale tinerilor din Piteşti. Băieţii beau bere în cea mai mare parte, iar fetele – vin. Chiar dacă aceste băuturi au grade diferite de alcool, numărul de sticle sau cutii consumate arată că este vorba de aceeaşi cantitate de alcool pur.

50% dintre tineri consumă alcool în mod regulat

Deşi elevii din Piteşti consumă regulat alcool – şi, uneori, în cantităţi mari – ei afirmă că nu se îmbată des. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu sunt afectaţi de alcool. Mulţi dintre ei au fost implicaţi în accidente, probleme cu părinţii şi prietenii sau au obţinut note mici la şcoală, ca urmare a consumului de alcool. Dintre tinerii chestionaţi, 28% au precizat că nu au consumat alcool în ultima perioadă şi 20% au consumat o dată, ceea ce înseamnă că mai mult de 50% sunt consumatori de alcool în mod regulat. Majoritatea elevilor consumă alcool la sfârşitul săptămânii, însă 20% dintre băieţi şi 12% dintre fete consumă alcool şi în timpul săptămânii.
Printre motivaţiile ce stau la originea consumului sunt curiozitatea, în 60% din cazuri, urmată de căutarea evadării (32,2%) şi nevoia de creştere a încrederii în sine (19,1%). Pe următoarele poziţii se situează presiunea grupului (17,2%) şi nevoia de siguranţă (14,2%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.