Află ce îţi prevăd astrele în această săptămână! Horoscopul Minervei

minerva.astreBerbec – Totul va merge ca pe roate dacă pe 2 octombrie nu s-ar reactiva un Careu în T, între conjuncția Venus – Soare și Pluto și Uranus, toate în tranzit, ceea ce le poate strica jucăriile Berbecilor, în special profesional. Iată măcar un motiv pentru care le sugerez să fie foarte atenți la ceea ce spun sau cu cine se iau la harță că ar putea face una nefăcută. Mai pote fi vorba despre o acuzație de hărțuire sexuală la locul de muncă, dacă nu chiar una de viol. Este ca și cum ar fi vorba despre o înțelegere între cei doi, atracția care funcționează fără prea multe vorbe, dar fiind surpinși asupra faptului de soțul, logodnicul sau tatăl domnișoarei plăcerea se poate transforma în durere. Tot ceea ce a fost frumos și de înțeles între frați, odată cu dispaiția unui părinte și cu apariția unei moșteniri relațiile de familie se transformă, frăția devine dușmănie și se încing dispute neașteptate și penru un petic de pământ sau pe niște bunuri perisabile care nu știu cât mai sunt de utile cât au mai de grabă valoare sentimentală. Alți Berbeci se văd nevoiți să-și caute o locuință deoarece neînțelegerile cu părinții sau a nora/ginerelui cu socrii au ajuns într-un punct din care nu se mai pot face concesii. Putem să ne gândim și că unele femei Bebrbec care așteaptă un copil pot avea probleme cu sarcina. Zile destul de încărcate 30 septembrie, 3 și 4 octombrie. În noaptea de 3 spre 4 Mercur intră în retrogradare până pe 24 octombrie, aş sugera atenţie şi prudenţă, mai ales în deciziile care vizează familia. Și Soarele în trecere prin Casa muncii și a sănătății pare să le dea bătăi de cap unor nativi Berbec, deoarece le amenință stabilitatea locului de muncă sau, Doamne ferește, neatenți cum sunt unii, să nu producă vreunaccident de muncă cu urmări greu de prevăzut și să plătească apoi, cât nu face. Atenție la zilele de 2 – 3 și 4 octombrie! Chiar dacă axa banilor nu este atacată rămâne în discuție disputa patrimonială și, din toată povestea, avantajați vor fi cei Berbecii tineri. De asemenea, este posibil ca unii Berbeci să găsească de lucru în altă parte decât în orașul natal și cu cățel, cu purcel se văd nevoiți să plece. Chiar dacă vor fi cheltuieli la început, își vor scoate pârleala apoi, căci se întrevăd câștiguri frumușele, așa peste vreo câteva săptămâni, până în Revelion. La capitolul sănătate, le sugerez să fie atenți, că a început sezonul gripelor, a sinuzitelor și a răcelilor de orice fel.

Taur – Două aspecte se întrevăd ca marcând traseul Taurilor săptămâna aceasta. Același Careu în T de care vorbeam la vecinii lor Berbeci, doar că focarul acestuia este pe axa studiilor dar vizează și banii proveniți nu atât din muncă proprie cât este vorba despre veniturile partenerului de viață, partener încă care pare să dispară de lângă ei, prin divorț sau altfel, și ei se văd nevoiți să se reformuleze din punct de vedere material pentru a-și putea continua studiile sau pentru a-și continua studiile copiii care au rămas în grija lor. Al doilea aspect este dat de tensiunea dintre Marte și Neptun, ambii în tranzit, ca și cum speranțele legate de o moștenire sau niște bani care trebuia să le intre în buzunare se volatilizează, dar nu pentru că nu i-ar primi, ci pentru că ar putea fi furați sau i-ar pierde, la propriu, căzându-le din buzunar, îi scot din cont în ideea că vor cumpăra ceva dar când vor ajunge să facă plata vor constata că nu-i mai au. În mod normal nu ar trebui ca partenerii de viață să fie deranjați de decizia unor Tauri care doresc să-și finalizeze studiile începute în urmă cu ani sau să urmeze vreun curs de specializare. Problema se pune nițel altfel atunci când unii nativi doresc să urmeze o facultate deoarece aceasta presupune inversarea unor roluri în familie și s-ar putea ca unii parteneri să nu fie de acord cu ceea ce doresc, dar odată intrat în minte că trebuie să facă școală asta vor face cu riscul de a divorța chiar. Zile tensionate – 29, 30 septembrie, 1,2 octombrie. Nici profesional nu stau rău dacă ne gândim că Mercur tranzit este susținut de Neptun, face posibilă materilizarea unor aspecte care țin de latura profesională și de relațiile cu colegii de serviciu, ca și cum ar restabilind ordinea ierarhică de odinioară. Dar, pentru următoarele 3 săptămâni, să stea cuminţi Mercur retrograd dă dar şi ia când revine în mers normal. Pe de altă parte este posibil, ca încă de la începutul lunii octombrie să le fie pusă la încercare imaginația ori Venus în trecere prin Casa creativității să le ridice mingea la fileu, în special pe 2 și 3 octombrie, de vor rămâne și ei surprinși ce pot face. Financiar sunt anumite blocaje dar Marte aduce energia de care au nevoie ca să controleze intrarea și ieșirea banilor, dar atenție cum spuneam și mai sus, la felul în care umblă cu banii pentru că trebuie să regândească bugetul având în vedere chletuielile de școlarizare sau pentru școlarizare care vor urma. Pe de altă parte vin bani, sume modice, din diferitele lor aranjamente și le completează bugetul pe 1 și 3 octombrie. Ca sănătate, așa cum spuneam și săptămâna trecută, osteopatiile sunt la modă printre maturi și vârstnici și răcelile pentru cei tineri.

Gemeni – Şi pe ei îi provoacă acel Careu în T despre care tot amintesc, la ei acţionează destul de puternic pe axa valoilor, dacă nu au învăţat lecţia plutoniană care vorbeşte la ei despre rezervele financiare, acum Pluto îi va pune în faţa unor decizii greu de luat mai ales că vistieria se anunţă a fi goală. Mai mult stăpânul lor planetar intră într-un soi de vacanţă, de relaş prin retrogradare şi mai mult va încurca lucrurile decât să le descurce. Vorbeşte gura fără ei, spun lucruri fără noimă şi de aici problemele pe care le generează. Nimic nu este acum mai dăunător acestor nativi decât să ducă vorba de acolo acolo, să spună lucruri pe care să le regrete apoi, imediat, să comunice într-un mod şi o logică a lucrurilor pe care cred că o văd dar care de fapt, le aşează un văl pe ochi. La fel le sugerez ca de la sfârşitul săptămânii să fie prudenţi în relaţiile cu autoritatea fie ea cea a angajatorului, fie autorităţi de stat cu care vor veni în contact pentru rezolvarea unor probleme, personale sau de serviciu. În mod special aş vrea să mă opresc la cercul de prieteni deoarece există pericolul să rupă o relaţie de prietenie dcă nu sunt atenţi la modul um tranşeză problema unor datorii, în sensul că-şi vor închide prea multe uşi iar în viitor, va mai avea nevoie de ele! Aş fi vrut să le dau o veste bună din punct de vedere relaţional şi sentimental dar parcă par mai decişi ca niciodată să nu lămurească lucrurile dacă li se cere asta pe pe 29 şi 30 septembrie chiar şi preferă să trântească uşa în urma lor fără să dea nicio explicaţie. Este o perioadă în care nervii şi sentimentele Gemenilor trebuie menajate în ideea că în sufletul lor este furtună şi vânturile angoaselor mătură tot ce părea stabil, iar ei se agaţă de ele chiar dacă nu mai au la ce să le folosească, mai ales pe 1, 2 şi 3 octombrie. Pe de altă parte se anunţă dispute şi între generaţii, în aceeaşi perioadă. Profesional încă stau bine şi sunt apreciaţi cei tineri pentru ingeniozitate şi originalitate şi vârstnicii pentru înţelepciunea lor. Undeva pe 3 octombie vor da un adevărat regal de sfaturi tuturor celor care li-l cer. Pe 30 septembrie tinerii care nu au un loc de muncă ar putea să susţină cu succes un interviu. Financiar în schimb, le cam bate vântul prin buzunare, pe deoparte pentru că trebuie să se achite e obligaţiile pe care le au faţă de fost familie – despăgubiri, pensie alimentară sau varii împrumuturi, pe de alta banii care le-au fost promişi încă nu au ajuns în conuti prilej ca 30 septembrie, unii Gemenii să facă o adevărată criză de personalitate. Şi dacă tot am pomeni de menajatul nervilor, îi sfătuiesc să lucreze cu pauze lucrative şi să se odihnească cât de mult pot.

Rac – Parcă, parcă se mai relaxează atmosfera la aceşti nativi. Rămâne destul de provocatorsectorul muncă şi sănătate. De asemenea, se cere imperios nevoia rezolvării unor aspecte care ţin de comunicare pentru că sunt Raci pe care comunicare nu-i prea dă afară din casă, fie din cauza timidităţii, fie pentru că nu le plac intruşii şi nici prieteniile forţate. Tensiuna dintre Soare şi Pluto aduce sub lupă o serie de atitudini pe care le-ar fi dorit ocoloite, dar cum acest lucru nu se poate vor trebui să găsească soluţii. Din păcate cele găsite nu le sunt de niciun folos aşa că vor trebui să facă o mezalianţă formaă cu cineva care are puterea de a regla asemenea lucruri – un nativ Scorpion sau Balanţă, ca să îndrepte lucrurile. Pe de altă parte, unii dintre ei vor dori, cum rar li se întâmplă să abandoneze totul şi să plece să-şi caute norocul pe alte meleaguri şi culmea e că mulţi chiar îl vor găsi dar vor trebui să muncească pe brânci pentru asta. Sunt avantajaţi tinerii. Pentru cei mai comozi, poate fi vorba de o schimbarea radicală a orientării sociale şi politice, îşi vor dori să se afirme la imboldul familiei dar aici le-aş sugera să fie atenţi la Mercur retrograd deoarece familia vede lucrurile într-un fel, iar realitatea este alta. Femeile Rac sunt avantajate acum să urmeze o serie de cursuri de specializare sau chiar o facultate şi atunci susţinerea familiei este una de bază, mai ales pe 30 septembrie, 1 şi 2 octombrie. Vârstnicii se văd nevoiţi să cheltuiască o sumă importantă pentru a punce la punct unele probleme care ţin de casă, de gospodărie – zugrăvit, renovări, pregătiri de iarnă. Nu ştiu cât este de înelept să faci asta pe Mercur retrograd aşa că îi sfătuiesc să verifice de două ori dacă reparaţia este meinic făcută. Unii au de alergat pe la notariat şi tribunal deoarece vor să vândă o casă dar actele de moştenire nu sunt în regulă. Profesional continuă să se schimbe decorul, este o mobilitate care pentru nativii Rac care nu iubesc mutările şi schimbarea este o adevărată corvoadă dar trebuie să o facă şi pe asta. O nouă schemă organizatorică, o reorganizare a secţiei sau a biroului, absorbţia secţiei de către ceva mai mare totul pune la grea încercare nervii Racilor, dar ei vori răbda stoic şi chiar vor da dovadă de buni sfătuitori, mai les pe 29 şi 30 septembrie. Ei bine, financiar i-aş sfătui să nu se apuce să facă investiţii mari în casă deoarece odată cu intrarea în mers normal al lui Mercur vor realiza că au făcut ce nu trebuia şi că au pierdut banii. Să se gândească de două ori înainte de a face achiziţii de valoare, să nu negocieze vânzări de terenuri sau de imobile pentru că precis o vor face în pierdere. Este valabil avertismentul pana după 25 octombrie. Digestia continuă să le dea bătăi de cap dar şi cu tensiunea celor care ştiu că au probleme cu aşa ceva.

Leu – Avantajul trigonului în semne de Foc este contrat de Careul în T care vine să destabilizeze mai ales aspectul emoţional. Tensiunile se vor reflect nu doar la acasă ci şi în cercul de prieteni ceea ce nu prea este normal, dacă ne gândim. Se blochează şi o serie de negocieri în care ei şi-au pus mare bază, se amână şi nişte deplasări dar şi un concurs care ar fi vrut să-l susţină. Noroc, şi acum revin la trigonul în semne de Foc care le aduce energia necesară să depăşească aceste neajunsuri şi să-şi găsească alte căi de acces. Posibil să aibă nevoie de o serie de cheltuieli, cu soţia sau cu fiica pentru că sunt probleme de sănătate care se cer rezolvate imediat sau poate fi vorba despre cheltuieli de şcolarizare, fiica sau soţia nu doresc să mai continue studiile pe motiv că este pierdere de timp şi au posibiolităţi mult mai generoase de a face bani cât ar trebui să piardă ca să mergă la şcoala. În infeiroaritate, Leii nu au niciun cuvânt de spus şi vor plăti că nu vor avea ce face. Tot acum este posibil ca urmare a unor controale sau verificări să constate că impozitul pe un bun sau pe maşină nu a fost plătit şi vor porni pe 29 septembrie cu noaptea în cap, să se achite de datorii pentru că nu vor să mai plătească şi penalizări. Partea frumoasă a lucrurilor ţine totuşi de familie, în familiile aşezate, Leul ca un pater familias, va decide anumite cheltuieli, va dirija parte din bani pentru coşniţa de toamnă şi chiar va pune umărul alături de ceilalţi la făcutul zacuştii, la pusul murăturilor sau a verzii oricum se va face util, aşa cum numai el ştie pe 3 şi pe 4 octombrie. Micile gesturi drăgăstoase sunt dovada iubiri, îşi vor face mici bucurii care ţin de viaţa în doi şi se vor simţi aşa cum nu s-au mai simţit ei din momentul când s-au cunoscut. Totul se redue la gesturi obişnuite dar încărcate de o anumită semnificaţie a momentului ceea ce exaltă sufletul celor însetaţi de romantism. Mai ales în zilele de 30 septembrie, 1, 2 şi 3 octombrie. Profesional este bine să tacă din gură, să nu adere la biserici şi bisericuţe şi să devină lider acolo unde nu este cazul. Nu-mi place combinaţia Venus – Jupiter care se apropie de conjuncţia cu Luna Neagră, care le-a dat bătaie de cap altor nativi mai acum câteva săptămâni, aşa că să fie atenţi la ce se petrece în spatele lucrurilor, ce se pune la cale pe la spatele lor. Nu spun că ei ar fi nişte sfinţi, nu, dar de astă dată dacă nu sunt atenţi vor cădea victime bârfei celor care nu îi înghit. Finanaciar vin bani, pleacă bani, atenţie la zilele de 30 septembrie şi 2 octombrie. De asemenea, atenţie la sănătate, componenta vasculară va fi cea care le va da bătăi de cap.

Fecioară – La aceşti nativi se activează o serie de probleme de natură juridică, fie este vorba despre moşteniri, fie de amenzi care de fapt nu au fost amenzi, fie de aspecte contabile ale firmei pe care o au şi pe unii îi poate trimite chiar după gratii fără drept de apel dacă au făcut vreo minune cu caracter penal, pe alţii îi poate lăsa fără sursele de venit din activităţi extra-profesionale cu care se obişnuiseră, iar altora le poate aduce numeroase încurcături de pe urma comunicării defectuoase. Cert este că din acest punct de vedere, săptămâna aceasta cei născuţi sub semnul Fecioarei vor avea de lucru, într-un fel sau altul cu legea, probleme de legalitate şi cu tribunalele. Alte Fecioare sunt plecate la drum, mai puţin vorbim despre concedii cât despre negocieri greoaie, blocante, un factor de stres care vine şi pune la grea încercare răbdarea acestora. Energia lor şi aşa destul de anemică este acum direcţionată într-un sens greşit iar ei nu pot face nimic să iasă la mal ci se lasă duşi, încotro îi duce curentul evenimentelor. Relaţional, este posibil ca partenerii Fecioară, în special bărbații, să fie prinși cu mâța în sac, mai ales cei aflaţi în dplasare și de aici o întreagă isterie, mai ales dacă sunt și persoane publice. Atenţie deci, la zilele de 30 septembrie, 1, 2 şi 3 octombrie Tot acum, sunt posibile pierderi de sarcină, avorturi spontane aşa că cele care se ştiu cu probleme să stea mai mult acasă. Pe de altă parte, poate şi datorită lui Mercur care intră în retrogradare, lucrurile să se tensioneze brusc, să nu se mai înţeleagă om cu tovarăş, aşa că este momentul să pună piciorul în prag ca să poată înţelege ce se petrece, dar atenţie cum pun acest picior, aşa cum le spuneam mai spus şi altora, nu cumva familia – soţul, partenerul sau copiii să aibă senzaţia că sunt controlaţi. Zile cu belea 3 şi 4 octombrie. Profesional iscă dispute deoarece dacă sunt în poziţie de autoritate nu suportă să fie puşi la punct de către o altă…autoritate. Grijă la zilele de 30 septembrie şi 1 şi 2 octombrie. În postură de angajaţi, riscă duşmănii şi controverse tocmai din partea oamenilor care ar trebui să îi ajute sau care au avut încredere în ei pentru cuvinte aruncate aiurea, la furie şi pe care oricât le-ar regreta nu le mai pot retracta. Zile proaste, mai ales pentru femei, 2 şi 3 octombrie. Financiar ar putea spune că sunt norocoşi dar înainte de a se bucura de moştenirea aceea mare trebuie să cheltuiască cu cele lumeşti în urma pierderii unui părinte, a unui unchi sau a unei mătuşi care le vor lăsa o avere consistentă, bunuri imobiliare în special. Şi lor ca şi Gemenilor, le sugerez, odihnă, să-şi respecte orele de somn deoarece sistemul lor nervos suportă tensiuni numeroase în compoaraţie cu lunile care au trecut, şi o alimentaţie raţională.

Balanţă – Se luminează tot mai mult drumul acestor nativi, atmosfera se destinde şi Balanţele îşi revin brusc. Luni pe 29 septembrie vor face o evaluare a lucrurilor din perspectiva personală şi vor rămâne şi ei surprinşi câte s-au petrecut nesperat de bine datorită stabilităţii veniturilor, spuneam acum câteva săptămâni că aceşti nativi se vor bucură de venituri constante pentru o perioadă lungă de timp. Îşi doresc mai mult, dar pentru a avea mai mult este nevoie de răbdare şi ei au din plin. Pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate, vor trebui să consolideze încrederea în propriile forţe, în special cei tineri, care nu doar că nu comunică sau dacă o fac, o fac aiurea, se încrâncenează în nişte idei, utopii şi filozofie de viaţă de împrumut care în loc să îi ajute le face numai deservicii. Nu putem avea cât ne dorim dar ne putem face viaţa mai bună din cât avem! Repet, cei mai afectaţi par tinerii şi adolescenţii! Relaţional nu par să fie probleme, evenetual marţi, 30 septembrie, pot răbufni mici conflicte casnice cu conotaţii agresive, din partea femeilor sau pentru o femeie. În cuplurile tinere este armonie iar cei singuri se bucură de atenţia persoanelor de sex opus, ceea ce pentru orgoliul unui bărbat face foarte mult. Alte cupluri încearcă să recupereze ceva dacă mai este de recuperat, de fapt, mereu este câte ceva de recuperat doar că aceşti nativi nu pot trece cu vederea greşeala, nici măcar pe a lor, dar măcar o argumentează. Zile de confruntări 29, 30 septembrie, 3 şi 4 octombrie. Perioada 1- 3 octombrie este foarte bună pentru aş găsi un loc de muncă sau dacă au unul, să schimbe ceva în ceea ce fac. Să evite bisericile şi bisericuţele cei care ştiu că nu-şi pot struni versatilitatea într-ale bârfei, pentru că dacă au un păcat, atunci acesta este de a sporovăi, pe seama altora şi nu realizează că sunt foarte uşor de tras de limbă, în special cei tineri. Din acest punct de vedere toată săptămâna este conflictuală. Să aibă grijă că o serie de atacuri la imagine care vor fi îndreptate, indirect, către ei, confruntându-se cu acuze de furt, plagiat, copiat. Să nu dea curs provocărilor pentru că vor intra în polemici absurde care nu doar că îi va obosi, dar vor face să-i piară şi cheful de lucru. Financiar, au toată energia necesară pentru a scoate bani din ceea ce fac şi aici nu mai este vorba despre locul de muncă propriu-zis ci despre slujbele part time care le aduc banii de care au nevoie. Zile bune 1 – 2 octombrie. Poate fi vorba şi despre un contract extern. Alte Balanţe se pot pomeni cu conturile blocate în urma unor datorii către stat, pe care vor trebuie să le plătească, nu au ce face! Noroc că vin bani pe altă parte. Ca sănătate, femilor Balanţă le sugerez atenţie la imunitate, la problemele cu ochii şi la durerile de cap de pe urma unor sinuzite rebele, iar bărbaţilor la ficat, deoarece sensibilitatea hepatică le poate crea acum probleme.

Scorpion – Toate ar fi bune şi frumoase pentru aceşti nativi dacă nu s-ar activa segmentul duşmăniilor ca şi cum pătratul dintre Saturn şi Jupiter trebuie să le aducă aminte proverbul românesc – după faptă şi răsplată – ca şi cum ar trebui să suporte repercusiunile unor acţiuni din trecut. Mai mult această tensiune dintre Malefic şi Benefic loveşte acolo unde ar fi trebuit ca Scorpionii să dea dovadă de tărie – încrederea în sine. Poate fi vorba şi despre pierderea unei poziţii sociale sau politice pentru care au luptat cu dinţii, prilej numai bun pentru cei care nu îi au la suflet să-şi descarce ura împotriva lor. Luna neagră conjunctă cu Jupiter nu semnifică în cazul lor nimic bun, deoarece spulberă nişte iluzii vis-a-vis de capacitatea acestor nativi de a se reformula, ştiut fiind că ei sunt oamenii care ori de câte ori au fost îngenuncheaţi au găsit resurse interioare să se ridice. Ei bine, de astă dată nu ştiu dacă mai au această putere şi receptează lovituri, una după alta. Din partea tuturor. Este ca atunci când într-o luptă eşti căzut la pământ şi rivalii continuă să lovească încontinuu. Pe de altă parte, agresivitatea lor, săptămâna aceasta nu este îndreaptată numai în afară ci şi ăn interior, în familei unde lucrurile nu doar că se tensioneză dar chiar ameninţă să o ia razna. Chiar dacă totul porneşte ca un banal schimb de replici pe 29 septembrie, treptat pe 1 şi pe 2 octombrie devine adevărat câmp de luptă şi ar putea culmina pe 4 octombrie cu o formă de agresiune maximă. O altă formă de tensiune poate fi generată nu atât de lipsa banilor cât de lipsa de fair play a celor care au fost ajutaţi de Scorpioni şi care acum sunt incapabili să le întoarcă serviciul deşi presiunile din partea Scorpionilor sunt puternice. Este şi unul din motivele pentru care unele din partenerele acestor nativi decid să pună punct mariajului, să abandoneze barca mariajului şi să plece cât mai departe. Este momentul ca Scorpionii să înţeleagă că în viaţa nu doar banul contează ci şi o anumită decenţă în relaţiile cu cei apropiaţi. Profesional, nu sunt probleme, se achită de sarcinile de serviciu sau au acea capacitate de a nu duce problemele personale, de astă dată la lucru, ci de a se rezuma doar la relaţiile de muncă şi cu colegii. Mercur va intra în retrogradare din semnul or, adevăruri ascunse multă vreme pot fi acum spuse sau aduse la lumină şi asta ar putea repercuta nu doar asupra poziţiei sociale de care aminteam mai sus ci chiar asupra lor înşişi, mai ales pe 3 – 4 octombrie. Se vor spune despre ei multe dar din tot ceea ce se spune le sugerez să ia de bună doar 5 – 10 la sută. Financiar, Marte, celălalt stăpân al lor îi poate lăsa fără o sumă de bani pe acei Scorpioni care au vrut să dea lovitura pe neaşteptate într-un anumit domeniu şi de fapt, au dat un mare gooool…pe 1 octombrie cu cofirmarea pierderii undeva pe 3. Ca sănătate, femeile să fie atente la debutul unor boli de natură autoimună pe fond nervos.

Săgetător – Iată nişte nativi care ar trebui să fie fericiţi. Chiar dacă unele neînţelegeri ameninţă să îi atragă în divere scandaluri ei au putere să spună pas şi să-şi continue demersul social. Şitu, intuitiv să se ferească de probleme sau combinaţii care le-ar putea crea probleme, avantajaţii săptămânii, fiind după părerea mea tinerii. Unii îşi vor căuta norocul pe băncile şcolii să finalizeze nişte studii începute în urmă cu ceva timp, alţii vor pleca să-şi caute norocul pe meleaguri străine, alţii se vor căuta pe sine refuzând cu obstinaţie ideea că divinitatea îi poate ajuta, sunt convinşi că anumite lucruri se fac prin propriile puteri. Pentru unii este vitală încheierea unui ciclul al învăţării, pentru alţii reluarea şi finalizarea, lucrurile vin într-o cascadă de fapte şi de nevoie care se împletesc armonic, iar nativii Săgetător au energia necesară să rezolve lucrurile într-o manieră proprie. Unii Săgetători însă pot afla că au fost ţinta unor înşelătorii, că li s-a înscentat ceva pentrua se dovedi că nu sunt atenţi sau că au fost păcăliţi în ce priveşte o sumă de bani sau pur şi simplu că dragostea le-a fost trădată. Poate marea lor probemă, săptămâna aceasta, să se numească dragoste. Ştiu să dăruiască, ştiu să se apropie, ştiu să iubească şi totuşi partenerii lor simt un soi de detaşare în atitudinea lor pe care nu o agreează deoarece le dă senzaţia de răceală nicidecum de căldură sufletească. Pe 30 septembrie pare să le mai vină inima la loc dar parcă tot nu sunt convinşi de fidelitatea partenerului aşa că vor mai da o tură prin telefoanele lor, îşi vor aminti că nu le-au spus tot ce avea de spus, şi vor sta toată ziua pe telefon. Pe 3 octombrie riscul de ruptură este iminent, aşa că le-aş sugera să o lase mai moale, controlul excesiv este dovadă de nesiguranţă nu de iubire!! 30 septembrie şi 1 octombrie pot aduce o serie de oportunităţi, totul va ţine însă de modul în care ei ştiu să aleagă. Profesional sunt avantajaţi Săgetătorii maturi iar tinerii care sunt angajaţi, să încerce să se abţină, să nu intre în conflicte cu şefii ori cu colegii pentru că riscă să rămână fără loc de muncă. Ziua de 2 octombrie le poate aduce un premiu sau o schimbare de statut financiar, li se mai adaugă o treaptă de salarială sau un spor de venit. Ca sănătate, în continuare rămân problematice răcelile de toate felurile.

Capricorn – Aceşti nativi sunt loviţi mai ales la nivelul comunicării şi dacă ne gândim că Mercur va intra în retrogradare mi-e şi frică să mă gândesc la blocajele care vor urma, la incapacitatea unora dintre Capricorni de a se opune valului care îi va duce acolo unde vrea el. Viaţa, pentru ei, este o continuă pendulare între luptă şi indiferenţă, ceea ce nu înseamnă că nu sunt atenţi la problemele celor din familie sau ale prietenilor. Dimpotrivă pe pe 30 septembrie, 2 şi 3 octombrie sunt cei mai buni sfătuitori şi poate nu ar strica să cereţi ajuturoul unui nativ Capricorn. Mintea lor funcţionează asemenea unui computer performant mai ales că atmosfera se relaxează chiar dacă se mai păstrează unele accente dramatice în sectoarele bani, iubire şi studiu. În general, însă, lucrurile merg din ce în ce mai bine şi pentru ei mai ales dacă se pune problema comunicării, a conceperii unor drafturi pentru agreementuri, varii contracte, înţelegeri etc. Este posibil ca o sumă de probleme ale acestor nativi, săptămâna aceasta să plece tocmai de la profesie, de la o promovare care tocmai s-a pus în practică sau care urmează să se producă nu este pe placul partenerilor de viaţă şi de aici disputele. Cei mai avantajaţi nativi sunt cei care lucrează în domeniul sănătăţii, în sectoare de viitor cum sunt medicina nucleară, prelevarea de organe, transplantul, boli genetice ori în laboratoarele de tip biohazard. La capitolul iubire pentru ei este ori albă, adică le merge din plin, ori neagră, adică nu îi preocupă momentan subiectul. Pentru cei care sunt în cuplu, săptămâna vine cu bune în zilele de 1, 2 şi 3 octombrie şi cu mai puţin bune pe 4 octombrie. Faptul că nu ştiu să ierte le cam dă planurile peste cap, orgoliu şi vanitatea nu au ce căuta în iubire, dar pentru ei lucrurile acestea sunt de neacceptat. Mai bine să fie atenţi şi să analizeze lucrurile în profunzime, nu doar formal, de multe ori ceea ce vedem este atât de înşelător! Profesional totuşi nu se adaptează, tentative repetate de a se conforma unu şablon care nu le este pe măsură pot duce la conflicte cu colegii sau cu şefii pe 30 septembri, 2 şi 3 octombrie. Oricât de argumentată le va fi poziţia nu l va fi acceptată şi atunci nu le rămâne decât o soluţie, să se supună dolenaţelor majorităţii, dar fiţi siguri că nu vor uita umilinţa la care a fost supuşi. Chiar şi financiar se redresează lucrurile, în special pe 2 octombrie când văd, în sfârşit, luminiţa de la capătul tunelului. Chiar se gândesc la anumite jocuri financiare care, fie vorba între noi, le plac, şi pot să le aducă sume frumuşele în cea de-a doua parte a anului. Cum mai spuneam ei nu se pot plânge de tulburări de sănătate, totuşi să aibă grijă la digestie, în special să-şi regleze problemele care ţin de constipaţie şi de…răceli!

Vărsător – Careul în T dintre Soare – Pluto şi Uranus îi va face să realizeze că nu toţi cei care le zâmbesc le sunt şi prieteni, aşa va debuta săptămâna pentru aceşti nativi. Şi este bine pentru că aveau nevoie de această confirmare. Următoarele 7 zile pentru aceşti nativi sunt reprezentative din punct de vedere profesional şi relaţional. O bilă albă şi una neagră pentru că fiecare dintre domenii vine cu probleme şi bucurii. Pentru unii Săgetători, săptămâna poate fi neagră în sensul că pot pierde o fiinţa dragă şi le-aş spune să fie atenţi la copii, să nu îi lase singuri pe stradă, să îi însoţească când au de făcut drumuri în oraş să nu se întâmple vreuna nefăcută. Pe de altă parte, este posibil să-şi piardă un protector sau să afle despre o boală grea a prtenerului de viaţă. Pentru alţii aş spune că a o sumă de evenimente se adună în curtea lor, îi face să se simtă vedete chiar dacă orgoliul şi vanitatea sunt încă şifonate de pe urma întâmplărilor din ultimele săptămâni, vor uita toate aceste stari instantaneu atunci când li se va propune o schimbare de macaz, asta pentru că le-am tot promis că vor face schimbarea vieţii lor, într-un domeniu nou în care se vor descurca foarte bine. Afectiv lucrurile cred că sunt pe drumul cel bună, dacă ne gândim că sunt timpul de oameni cărora nu le place să vorbească despre sentimentele lor dar te fac să te simţi iubiţi, atunci le dau credit şi cunt convinsă că atunci când iubesc ştiu cum să o facă. Au noroc şi în dragoste dar capriciile fac să fie destul de izolaţi şi de inabordabili. În cuplurile tinere există un soi de tensiune interioară care se răsfrânge asupra relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei. Aici işi are ilustrarea cum nu se poate mai bine zicala cu obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Galanţi oferă cadouri nu îi interesează cât costă sau de unde fac rost de bani şi asta îi aduce pe picior de război cu părinţii. Sau celebru conflict noră/ginere – soacră poate răbufni pe marginea cheltuielilor care le fac, deci atenţie la zilele de 1 şi 4 octombrie. Profesional, doamnele ar trebui să fie atente, nu de alta dar spunând lucrurilor pe nume nu vor rezolva nimic, eventual îşi vor mai face un duşman. Deşi nu le plac bisericuţele şi nu le place să intre în tot felul de dispute, cineva va reuşi să le enerveze şi dacă nu sunt atente pot pierde o promovare sau o creştere de salariu. Şi aspectul se pătrează cel puţin 2 săptămâni. În schimb pe 3 octombrie, Vărsătorii ar putea avea şansa schimbării locului de muncă, pentru unii în aceeaşi instituţie dar la o altă direcţie, alt birou, alt atelier, pentru alţii poate însemna un serviciu în afara ţării. Finanaciar încă se bazează pe resursele partenerului, iar ca sănătate ceva mai multă atenţie la tensiune sau la unele problem cardiace mai grave.

Peşti – Aceşti nativi continuă să resimtă influxurile trigonului în semne de apă, chiar dacă sensibilitatea lor nu este înţeleasă sau acceptată de toată lumea, în special de colegii de serviciu, şi aici aş spune că este vorba şi despre un dram de invidie. Apoi, comunicarea, este un altfel de a vorbi cu cei din jur care îi surprinde chiar şi pe ei. De asemenea, poate fi o săptămână a deciziilor care să stea sub semnul strategiei şi nu al acţiunii, să nu uităm de Mercur se pregăteşte de retrogradare şi lucrurile sunt extrem de volatile, de schimbătoare şi superficiale. Pe de altă parte se păstrează tensiunile la nivel social, neînţelegeri cu aşa zişi prieteni, surprizele neplăcute îi aduc într-o stare sufletească descumpănitoare. Li se fac nedreptăţi, mărunte, schimbatul turei la serviciu, anularea unor planuri în care au pus mult suflet, un proces la care nu se aşteptau, toate vin în aceste zile să dea peste cap viaţa sensibilului Peşti. Relaţional, lucrurile ar trebui să meargă bine, în special în zilele de 29 şi 30 septembrie şi mă refer la cuplurile cu state vechi într-ale căsătoriei. Cei tineri însă datorită posesivităţii şi geloziei riscă să tensioneze totul. Noroc cu partenerul sau partenera care ştiu cum să dezamorseze situaţia. Dacă zilele de 29 şi 30 septembrie sunt armonioase pentru unii, zilele de 30 septembrie, 2 şi 3 octombrie pot fi zile cu frecuşuri pentru alţii. Schimbările în plan profesional, bune pentru unii, proaste pentru alţii, face ca această perioadă să fie una a cristalizării, a coagulării ideatice, a acţiunilor conştient dirijate spre atingerea unor scopuri reale, chiar dacă vor simţi că pe anumite paliere încă sunt blocaţi, eu spun că încă nu a venit momentul să acţioneze. Naivitatea lor proverbială le poate juca feste şi la locul de muncă deoarece toată lumea profită de pe urma lor. Ei bine, săptămâna aceasta vor pune piciorul în prag, dar să fie atenţi în al cui prag pentru că riscă să strice relaţiile taman cu colegii de care au nevoie sau cu oamenii care îi pot ajuta în carieră. Periculoase sunt zilele de 1 şi 2 octombrie. Cu Luna Neagră prin Casa ceativităţii s-ar putea trezi şi în mijlocul unor bârfe, fără să fi contribuit cu ceva la starea de fapt, chiar dacă le place să şuşotească pe la colţuri, de astă dată chiar nu au făcut nimic. Şi vor trebui să-şi păzească spatele la locul de muncă cel puţin încă un an de acum încolo. Au noroc de bani, dar cum spuneam mai sus, îi cheltuie pe te miri ce încât atunci când se trezesc cu buzunarele goale încep să ceară în dreapta şi în stânga ceea ce îi transformă paraziţi în ochii altora. Atenţie şi la anturajul care trăieşte pe spatele lor! Ca sănătate, tulburările digestive cu accent pe ficat şi pe pancreas sunt la ordinea zilei, deci atenţie vicioşii – consum de alcool, cafea şi energizante în neştire, mâncatul pe sărite!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.