Exclusivitate  Pentru prima dată, unul dintre cele mai grele nume, omul care a deţinut funcţii-cheie în Uzina de la Mioveni, din 1969 până în 1992, Victor Jigman dezvăluie amănunte incredibile despre Dacia şi oamenii din spatele ei: Constantin Stroe, Constantin Nicolescu sau Nicolae Oiţă. Un interviu absolut incendiar în care fostul şef de export în Centrala Auto Dacia povesteşte de unde a pornit războiul pe viaţă şi pe moarte dintre Stroe şi Nicolescu, care continuă şi astăzi, sau care este faţa nevăzută a patronului de la Lactag, Nicolae Oiţă.

Domnule Jigman, istoria Daciei este una destul de interesantă, indiferent de vremuri. S-au scris cărţi şi probabil că or să se mai scrie. Ce nu s-a scris până astăzi, deşi Argeşul abundă de legende, este povestea celor care s-au aflat în statele Daciei, de-a lungul timpului. Oameni care au influenţat, într-un fel sau altul, destinele Uzinei de la Mioveni. Începem acest interviu cu o întrebare care, până acum, nu şi-a primit un răspuns clar: Au fost cei care au deţinut funcţii-cheie în Uzină, precum Victor Jigaman, Constantin Stroe, Constantin Nicolescu, Paul Schiaucu sau Nicolae Oiţă, ofiţeri sub acoperire ai fostei Securităţi?
Pentru că v-am promis că o să discutăm cu cărţile pe masă, mai ales că eu v-am invitat să stăm de vorbă, o să vă răspund foarte sincer. S-a scris în presă că aş fi fost colonel de Securitate, că îmi cad tresele, că aş fi colaborat cu Securitatea. Nimic mai neadevărat. Eu am o adversitate pentru jurnaliştii care scriu şi nu stau de vorbă cu mine. Personal o să mă duc să îmi iau dosarul şi o să vă demonstrez că în viaţa vieţilor mele nu am fost nici cel puţin informator, nu securist.
Sunt unii, şi acesta este adevărul, care au fost ofiţeri şi mai sunt şi acum. Dar este treaba lor, nu mă priveşte pe mine. Eu am fost un ţăran de la Băiculeşti, cu frică de Dumnezeu. Am rămas un tip discret. Eu ştiu să îmi fac meseria, eu ştiu să fac bani. N-am avut nevoie de mulţi bani, am avut nevoie să mă simt normal. Voi, presa, aţi scris de multe ori despre securiştii din politică, i-aţi făcut ca pe dracu’ şi degeaba… câinii latră, ursul trece. Ce se întâmplă cu Voiculescu, marele securist român? Îi ia cineva galoanele? Este vicepreşedintele Senatului. S-a întâmplat ceva? Nimic. Deci, până la urmă, forţa asta care se cheamă presă câteodată a corectat lucrurile în societate, câteodată n-a putut. Şi presa e încorsetată în mrejele societăţii actuale.

Ce rol a jucat Securitatea în istoria Daciei?

Recunosc că aproape toţi cei care lucrau în Comerţul Exterior erau oamenii Securităţii. În ceea ce mă priveşte, cred că sunt printre puţinii directori de la Dacia, care a avut şansa să nu aibă treabă cu Securitatea, şansă pe care n-au avut-o mulţi, din păcate. Nu vă ascund faptul, şi este pentru prima dată când spun asta în faţa unui jurnalist, că am fost căutat de cei de la Securitate înainte să plec în Canada şi să conduc firma „Terra Power”. Au venit şi mi-au spus: „Domnu’ Jigman, ştiţi, odată ajuns în Canada, să ne faceţi şi dvs nişte informări cu ce vedeţi pe acolo…”. Le-am spus-o direct: „Domnilor, dacă merg acolo, eu, din punct de vedere comercial, fac ce vreau, restul nu mă priveşte, căutaţi-vă pe altcineva”… Este adevărat că am avut greutăţi prin acest refuz, mai ales că toată lumea ştie, şi asta o confirm şi eu, că nimeni nu pleca într-o delegaţie externă fără să discute cu un ofiţer de Securitate. Sincer, cred că eu eram urmărit şi de ai noştri şi de ai lor. Dar mă interesa mai puţin aspectul acesta.

„Am părăsit uzina Dacia în 1992, pentru că anumiţi directori începuseră să fure prea mult”

În 1992, aţi părăsit uzina Dacia. Asta după ce aţi ocupat mai multe funcţii importante. De ce?
În 1992, când am plecat de la Dacia, am făcut-o dintr-un motiv foarte simplu: câţiva dintre directorii de la vârf începuseră să fure prea mult. Nu o să dau nume, căci se ştiu ei. Am plecat din Uzină când am realizat că eu eram singurul director cu viziuni capitaliste, iar restul doar ţineau cu dinţii de scaune.

Haideţi să nu ne îndepărtăm prea mult de întrebarea de început. Şi anume poveştile celor care au influenţat istoria Daciei. Începem cu cei mai grei: Constantin Stroe şi Constantin Nicolescu. De ce se urăsc aceşti oameni?

Ca unul care îi cunoaşte foarte bine pe amândoi, vă spun că şi atunci, ca şi acum, era o luptă între Stroe şi Nicolescu, o luptă care nu se va termina niciodată, după părerea mea. Eram director de export la Direcţia de Afaceri Internaţionale şi cei doi veneau destul de des la mine în birou. Pe Stroe eu l-am trimis pentru prima dată în viaţa lui la un târg auto internaţional, în Siria. Dar să revin la întrebare. Când eram şef de export, îi chemam pe cei doi la mine în birou şi le mai dădeam câte un whisky, câte un cartuş de ţigări la fiecare, ei fiind mici în funcţie, pe vremea aia. Ei bine, Nicolescu cu Stroe beau un whisky, se pupau la mine în birou, iar, a doua zi, o luau de la capăt cu cearta. Amândoi foarte orgolioşi şi cu asta punct.

Bun. Să punem orgoliul de atunci pe seama tinereţii celor doi. Dar acum, după atâţia ani, Nicolescu şi Stroe se urăsc la fel de tare. De ce?

Bine, acum trebuie să înţelegeţi că, peste timp, au fost multe interese la mijloc de ambele părţi, motiv pentru care şi acum Stroe şi Nicolescu se au ca şoarecele şi pisica.

„Stroe l-a pus pe Nicolescu să plătească Daciile cu banul jos”

În ce au constat aceste interese dintre Stroe şi Nicolescu?
Haideţi să o luăm cu începutul. Eu am fost primul care a gândit cum să facem reţeaua de dealeri Dacia din România. Le-am propus ca, pentru început, să preluăm toată reţeaua Daciei de vândut maşini, care avea peste 300 de dealeri, parcă „Com Auto Sport” se numea, numai că Stroe a zis…nu. Tot Stroe a fost cel care spus: „Noi vom face reţeaua noastră”. Şi aşa au început să ţină robinetul cu Dacii la ei. Voiai tu, Ionuţ Stanciu, o maşină de aia de export, îţi trebuia aprobarea lui Stroe. Numai el dădea aceste aprobări. În fine, când a început războiul mai tare, a fost în momentul în care Nicolescu a început să ţipe că lui, la IATSA, nu i se dau, din cele 100 de maşini care se fabricau zilnic în uzină, decât 7. Ştiţi ce i-a spus Stroe atunci lui Nicolescu: „Alo, domnu’ Nicolescu, vino cu banul jos şi îţi dau nu 7 Dacii, ci pe toate 100, dar numai cu banu’ jos”.

„Nicolescu pentru politică a devenit ăla care şterge bocancii aici, la Piteşti”


Cum adică?

Păi, Nicolescu nu avea bani şi el dădea maşinile cu costul garanţiei. Adică, era un barter al lui Nicolescu cu Uzina. El repara maşini la IATSA, iar Uzina în loc să-i plătească îi dădea la schimb Dacii. De regulă, 6 – 7 Dacii noi se încadrau în suma de pe factură. Nicolescu însă voia 100 şi nu avea cum să plătească cu banul jos, cum voia Stroe. Mă rog, un război infernal la acea vreme între cei doi. Viaţa a mers însă mai departe, iar Stroe a stat în banca lui, în vreme ce Nicolescu şi-a luat în cârcă cam tot ce a însemnat Argeş. Politica, fotbalul şi tot ce a mişcat prin judeţ. Aşa a devenit o persoană incomodă pentru multă lume, deşi el, în realitate, este un om cu suflet mare, care niciodată nu îţi spune că nu te ajută într-o problemă. În schimb Stroe, în orice problemă i-ai cere ajutor, dacă el nu are un interes, îţi spune scurt: „Nu mă bag, nu este treaba mea”. Repet, Nicolescu este un tip foarte sufletist şi îmi pare rău pentru ce a păţit. Eu personal i-am spus de foarte multe ori: „Las-o, mă, dracu’ de politică!”… Când am plecat de la FC Argeş, în 2001, i-am spus lui Nicolescu un lucru şi el poate să vă confirme. I-am zis aşa: „Costică, o să vină vremea când o să-şi iei un pumn în bot precum le dă Doroftei la ăştia în box… Tu nu te gândeşti că ai o soţie, copii?”… Dar uite că nu a putut să renunţe, iar acum Nicolescu pentru politică a devenit ăla care şterge bocancii aici, la Piteşti.

De ce credeţi că nu s-a implicat şi Constantin Stroe în politică până acum? I-a fost cumva teamă?

Nu. Cred că Stroe a vrut să-şi ducă proiectul auto până la capăt. Dacă nu era Constantin Stroe, noi nu aveam Renault-ul astăzi la Dacia. Din acest punct de vedere toată lumea trebuie să-i spună „sărut’ mâna”. În acelaşi timp vă pot spune, cu mâna pe inimă, că nu putea niciun automobilist să facă ce a făcut Stroe pentru Dacia. Nici chiar Nicolescu nu ar fi putut să ducă Dacia acolo unde a dus-o Stroe. Pentru asta îmi scot pălăria în faţa lui. Ca om însă, are şi el defectele lui, dar pentru automobilul românesc a fost părintele lui.

„Stroe este un meschin de felul lui, care, câteodată, se laudă mai mult decât trebuie. Stroe a fost tot timpul un actor de mâna a doua”


Se spune că Centrul Logistic al Renault de la Titu nu a fost construit în Argeş tot din cauza neînţelegerilor dintre Stroe şi Nicolescu. Este adevărat?

Nu cred. În primul rând, cred că francezii au ales Titu din raţiuni economice. Ei, de regulă, preferă să nu comaseze totul într-un loc. Şi apoi Centrul de la Titu este situat la jumătatea distanţei dintre Centrul Renault de la Bucureşti şi Uzina de la Mioveni. În cea ce-l priveşte pe Stroe, vă spun că el le mai şi înfloreşte. Bun, să spunem că nu i-a dat Nicolescu terenul de care avea nevoie să construiască Centrul. Putea însă foarte bine, dacă voia Stroe cu adevărat să se bată pentru Argeş, să meargă la Pendiuc şi să facă rost de un teren, mai ales că cei doi sunt foarte apropiaţi. Stroe este un meschin de felul lui, care câteodată se laudă mai mult decât trebuie. Stroe a fost tot timpul un actor de mâna a doua, care, pentru a-şi atinge un scop, a călcat pe cadavre şi nu a ţinut cont de nimeni. Acesta este el. Un om care, de multe ori, umflă un caz de 10 ori mai mult decât este în realitate, iar, atunci când nu-i iese ceva, dă vina pe toată lumea, mai puţin pe el.
Ca să fiu şi mai clar, Stroe este omul care se ceartă şi cu camera de luat vederi, atunci când nu-i convine ceva. Nu de puţine ori i-am spus: „Măi omule, ce vină are camera aia de filmat de te cerţi cu ea, după ce un ziarist ţi-a pus o întrebare incomodă?”. Pot să spun că am făcut training cu Stroe pe această temă.

„În sinea lui, Nicolae Oiţă este un porc. El tratează lumea, inclusiv pe voi, jurnaliştii, ca pe nişte gunoaie”

Un alt caz destul de interesant a fost şi Nicolae Oiţă, actualul patron de la „Lactag”. Cum au stat lucrurile în cazul lui Oiţă şi cum a decurs relaţia acestuia cu America Latină?
Eu cu America Latină nu am avut treabă. Acolo a fost dintotdeauna export de Dacii şi un importator. Din informaţiile mele, acel importator ar fi avut relaţii cu unii şi cu alţii, dar asta este deja istorie. Oiţă a fost un bun om de comerţ exterior şi îmi pare rău pentru el că a căzut în plasa unor situaţii delicate. A vândut acel teren cu 10 lei şi el a declarat un leu şi aşa a ajuns la închisoare. Pe lângă asta, Oiţă a avut duşmani cum am şi eu şi cum au şi alţii. Oiţă a scos însă capul mai mult decât trebuia şi asta i-a fost fatal. Repet: Oiţă a fost un foarte bun şef de departament de Comerţ Exterior pentru America Latină. Acolo am exportat multe maşini şi ţara a câştigat bani. Că importatorul era unul cu probleme şi că Oiţă avea o relaţie specială cu acesta, este o altă temă. Eu, care am fost şeful lui Oiţă, nu pot să spun dacă toate poveştile spuse despre el sunt adevărate sau nu. Poate alţii, dar eu nu. Sincer, îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui Oiţă.
Dar… pot să spun şi faţeta cealaltă. În sinea lui, Oiţă este un porc. El tratează lumea, inclusiv pe voi, jurnaliştii, ca pe nişte gunoaie. Acesta este Oiţă în realitate, un porc, m-aţi înţeles, un individ foarte agresiv. Eu sunt un om care, prin prisma funcţiilor deţinute la Dacia, am fost de 7 sau 10 ori mai mare decât Oiţă şi alţii de teapa lui. M-a deranjat însă altceva. Nu de puţine ori s-a scris prin presă, inclusiv voi în „Universul”, că eu m-am numărat printre primii oameni în Comerţul Exterior. Este greşit. În Comerţul Exterior am fost primul. Am fost şef de export, şef de import la centrală, director de afaceri internaţionale… Este adevărat, mulţi au merite acolo, de la Stroe, Nicolescu, Paul Schiaucu şi până la Oiţă, dar trebuie să stabilim şi o ierarhie. Cine, ce şi cât a făcut.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI