Stimulent pentru argeșenii care își caută de muncă. Ce se întâmplă cu ajutorul social

Cei care primesc ajutor social îl pot cumula cu salariul timp de șase luni după angajare, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Prin această măsură, introdusă spre jumătatea lunii septembrie, autoritățile vor să-i stimuleze pe cei ce primesc ajutor social să se angajeze.

„Persoanele beneficiare de ajutor social, care se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de șase luni, de sprijinul financiar acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cuantumul stabilit anterior angajării și plătit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială”, potrivit ANOFM.

Măsura se regăsește în OUG 101/2021, care a modificat, acum o lună, Legea venitului minim garantat (416/2001). De la apariția măsurii, autoritățile au modificat și normele procedurale ale Legii 416/2001.

HG 1.073/2021, actul normativ prin care sunt modificate normele Legii 416/2001, va intra în vigoare pe 1 noiembrie 2021. a fost introdusă posibilitatea de menținere a acordării ajutorului social pentru o perioadă de șase luni de la data angajării unei persoane ce primește ajutor social. Regula se aplică cu condiția semnării unui contract de muncă pe o perioadă de cel puțin 24 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here