Odată cu venirea verii, baza de agrement BEMO şi-a deschis porțile vineri, 16 iunie, reprezentând o alternativă la îndemână și necostisitoare pentru cei care aleg să petreacă timpul liber la piscină. Pentru a marca deschiderea sezonului estival, s-a decis ca începând de vineri, 16 iunie și până duminică 18 iunie, intrarea în Baza de Agrement BEMO să fie GRATUITĂ!

Printre facilitățile și serviciile oferite în cadrul bazei de agrement se numără: bazine pentru adulți și pentru copii, plajă, internet gratis, șezlonguri, terase, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciu de pază și ordine publică. Pentru întreținerea gazonului a fost montat un sistem de irigare pentru a păstra iarba în permanență proaspătă, iar apa din piscine este curățată cu ajutorul unui aspirator special.

Pentru locuitorii care nu pot ajunge la ștrand, Primăria orașului Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni pun la dispoziția lor un trenuleț. Acesta pleacă zilnic – în perioada de funcționare a ștrandului – de la stația de autobuz din apropierea Catedralei Sf. Petru și Pavel, între orele 09.00 – 13.00 și 17.00 – 19.00. În weekend, cursele sunt efectuate mai des, în funcție de solicitări.

Tarifele practicate în acest sezon sunt aceleași de anul trecut: prețul unui bilet de intrare este de 7 lei, pensionarii și copiii până în 7 ani plătesc 3 lei, iar închirierea unui șezolng va costa 5 lei. Baza de agrement va fi deschisă zilnic, între orele 08.00 – 20.00, iar casieria între orele 08.00 – 19.00.

Ștrandul a trecut printr-o serie de lucrări de revizie pentru ca la deschiderea sezonului estival locuitorii să beneficieze de cele mai bune condiții.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI