Conform unei informări publicate pe site-ul Serviciului Român de Informaţii (SRI), suspiciunile cu privire la un posibil risc terorist pot fi semnalate la numărul de telefon Telverde 0800.800.100, identitatea apelantului fiind protejată.

SRI le recomandă cetăţenilor să sune atunci când observă situaţii sau persoane care pot genera riscuri teroriste: cineva este interesat de procurarea unor substanţe ce ar putea fi folosite în scopuri teroriste (substanţe explozive sau precursori, otrăvuri etc.), acţiuni prin care se încearcă perturbarea funcţionării unor instituţii/locaţii importante (obiective strategice de importanţă deosebită), anumite persoane confecţionează, deţin, transportă sau manipulează ilegal armament, muniţii, substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste.

Alte situaţii enumerate de SRI sunt prezenţa repetată sau prelungită a unor persoane neautorizate în zona unor misiuni diplomatice străine sau sedii ale unor instituţii internaţionale, dar şi interesul nejustificat al unor persoane pentru studierea sau obţinerea de date referitoare la astfel de locuri sau care fotografiază sau filmează obiective unde asemenea activităţi sunt interzise.

Conform aceleiaşi informări, alte situaţii cu risc sunt atunci când un autoturism staţionează mult timp şi în mod nejustificat în apropierea unor zone de importanţă deosebită, misiuni diplomatice şi/sau alte locuri în care prezenţa populaţiei este numeroasă, când anumite persoane studiază insistent locuri aglomerate, căi de acces feroviar, rutier, subteran, aerian, fără a avea motive plauzibile în acest sens.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI