Spitalul Județean de Urgență Pitești s-a dotat cu un laser performant, de ultimă generaţie, pentru eliminarea pietrelor la rinichi

5,806 views

Este cea mai modernă metodă, ultima descoperită în lume, pentru spargerea acestor calculi“, spune dr. Adrian Stoiculescu, medic primar urolog.

La Spitalul Județean de Urgență Pitești este efectuată o nouă metodă de tratament pentru eliminarea calculilor reno-ureterali prin intermediul unui laser ultraperformant, ce a intrat în dotarea unității sanitare la finele anului trecut. Procedura este minim invazivă și nu este dureroasă, spre desosebire de metoda clasică. Bolnavii scapă astfel de intervențiile chirurgicale, putând beneficia de un tratament care presupune o recuperare mai ușoară și mai rapidă.

Aparatul este un laser folosit pentru spargerea calculilor de la nivelul ureterului și chiar a calculilor din interiorul rinichiului. Este metoda cea mai modernă de spargere a acestor calculi datorită faptului că, prin intermediul ureteroscopului, un aparat care se introduce retrograd în vezică și apoi pe ureter, fibra laser se apropie de calcul și pur și simplu îl pulverizează. Este ultima metodă descoperită în lume pentru spargerea acestor calculi. Este cea mai puțin traumatizantă, bolnavul recuperându-se mult mai repede. Laserul a fost achiziționat prin fondurile Consiliului, la cererea medicilor urologi. Este o mare invenție și un mare câștig pentru spitalul nostru și pentru bolnavii spitalului nostru. După câteva zile bolnavul este acasă, fără să aibă cicatrici, fără să aibă peretele abdominal tăiat și va putea să muncească la fel ca înainte, să facă aceleași eforturi.” – Dr. Adrian Stoiculescu.

Comments

comments