Cu determinare și implicare, dar mai ales cu multă muncă în afara orelor de program din partea angajaților, la Spitalul de de Psihiatrie „Sf. Maria” din Vedea, un fost atelier de tâmplărie dezafectat a fost transformat în Ambulatoriu de specialitate.
Poate că nu pare un proiect atât de impresionant la prima vedere, însă efectele au un impact pozitiv uriaș. Pentru pacienții care au nevoie de serviciile Ambulatoriului înseamnă un impact psihologic și le conferă încredere să solicite sprijin de specialitate.
Pentru pacienții internați ai acestei unități medicale înseamnă spații de cazare mai bune, pentru că în locul acestui Ambulatoriu au fost amenajate trei noi saloane. De altfel, așa s-a și concretizat acest proiect. „Am fost la Consiliul Județean cu o fotografie, i-am arătat președintelui că avem foarte mulți pacienți într-un salon și am primit chiar în acea zi aprobarea pentru o sumă care ne-a permis să achiziționăm materiale necesare pentru a finaliza transformarea unui atelier de tâmplărie dezafectat în acest Ambulatoriu, dar și pentru amenajarea celor trei saloane din spital„, a explicat managerul Tatiana Preduț.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul județului, Marius Cristian Puiu, au fost la unitatea medicală pentru a vedea noul spațiu unde funcționează Ambulatoriul.
Cei doi oficiali au fost întâmpinați și cu un scurt program de colinde susținut de câțiva pacienți. La final, colindătorii au primit din partea conducerii Consiliului Județean Argeș cadouri.
„Vă spun sincer, am fost profund emoționat de această întâlnire. Știți, spuneam și pe drumul spre acest spațiu, că niciodată nu trebuie să uităm de cei mai triști dintre noi. Ritmul lumii de astăzi se dovedește pentru tot mai mulți foarte apăsător. Acești oameni au nevoie de noi. Întotdeauna am trăit cu credința că, atâta timp cât vom avea oameni care au vocația de a construi lucruri, mai putem spera în această țară. Doamna manager este foarte implicată în tot ceea ce dorește a fi Spitalul Vedea. Sunt impresionat de condițiile pe care încearcă să le creeze în această mică comunitate a unor oameni care au nevoie de grija noastră și a societății.
Sper ca viitorul să fie mai bun pentru această instituție spitalicească, pentru că avem în vedere și accesarea unui proiect european pentru extinderea acestui spital și asigurarea unor condiții la standarde europene. Sunt liniștit cu faptul că doamna manager vrea să construiască în continuare.
S-a atașat echipei de aici, de la Vedea, și cred eu că performanța este cea care va demonstra că face parte din această rară categorie care mai este în această țară, aceea a oamenilor care vor să facă” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
„Am pornit de la dorința de a face acest spațiu cât mai accesibil și cât mai plăcut pentru persoanele care nu sunt internate, dar care au nevoie de serviciile spitalului nostru.
La Ambulatoriul de specialitate vin și se tratează persoane care au fost internate și au plecat sau persoane care vin să fie diagnosticate. Am decis să scoatem Ambulatoriul în afara spitalului pentru a oferi un spațiu mai intim care să le confere încredere în serviciile noastre medicale.
În același timp, am reușit să creștem confortul hotelier în spital, unde am creat, în locul respectiv, trei noi saloane. Ați văzut, sunt oameni care necesită tratament special, o îngrijire specială, oameni care au nevoie de atenție, de căldură și de respect din partea comunității. Noi, împreună cu Ministerul Sănătății și Consiliul Județean, încercăm să le aducem să le facem o viață mai ușoară.
Vreau să le mulțumesc muncitorilor din Spitalul Vedea, pentru că lucrările de aici au fost făcute de colegii noștri care asigură mentenanța! Au muncit ore în plus, au muncit în weekenduri pentru a amenaja acest Ambulatoriu care cred că răspunde din punct de vedere calitativ cerințelor și nevoilor spitalului nostru. Mulțumesc și președintelui Ion Mînzînă și Consiliului Județean Argeș, pentru că acea alocare de 50.000 de lei ne-a permis să finalizăm investițiile.
În cele două pavilioane sunt 206 paturi. Unitatea medicală asigură și servicii de spitalizare de zi, în care pacienții doar își fac tratamentul și pleacă acasă. Toate paturile sunt pline. Depășim în fiecare an contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Este un spital care are o adresabilitate mare și care asigură și pentru comunitate o siguranță. Pacienții care au probleme pot să vină să se trateze aici cu încredere” – Tatiana Preduț, manager Spitalul de de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea.